VIDEO. Prahovean acuzat de viol asupra unei minore. Apropiați de-ai săi sunt cercetați pentru că ar fi încercat să forțeze victima să-și retragă plângerea

viol influentarea declaratiilor perchezitii
  • Mai multe percheziții au avut loc, miercuri dimineață, în Ploiești și trei comune din Prahova, într-un dosar de viol asupra unei minore și influențarea declarațiilor.
  • Pe lângă tânărul acuzat de infracțiunea sexuală sunt anchetate și persoane care ar fi exercitat presiuni asupra victimei.

Șase percheziții au avut loc, miercuri dimineață, în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, în dosarul de viol. Victimă este o fată de 14 ani. Sunt vizați un tânăr de 21 de ani, dar și apropiați de-ai acestuia.

„În perioada iunie–august 2026, un tânăr de 21 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu o minoră de 14 ani. De asemenea, în aceeași perioadă, mai multe persoane ar fi exercitat presiuni asupra persoanei vătămate și i-ar fi promis avantaje materiale, în scopul determinării acesteia să își retragă plângerea sau să își modifice declarațiile, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate”, a anunțat Poliția.


Șase persoane au fost conduse la audieri, în urma descinderilor de azi dimineață.

Citiți și: Cinci tineri sunt anchetați în legătură cu un viol asupra unei fete de 17 ani

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz.

Imagini: IJP Prahova