ANAF retrimite notificările neclare, cu explicații personalizate

ANAF notificarile fara explicatii
  • După ce contabilii au reacționat la notificările primite din partea ANAF privind riscurile de neconformare, venite fără clarificări, Fiscul va retrimite aceste atenționări, cu explicații personalizate.
  • Șeful ANAF: „Am dat 6.800 de notificări și ne-am propus să ne standardizăm. Nu ne-a ieșit”.

Președintele ANAF, Adrian Nica, spune că instituția va retrimite cele 6.800 de notificări privind riscurile de neconformare la declararea TVA, de această dată cu explicații personalizate, după ce și Fiscul a constatat că informările inițiale nu au fost suficient de clare pentru contribuabili.

Recent, Fiscul a anunțat că desfășoară un program de conformare, prin care contribuabilii din toată România, cu posibile riscuri fiscale în domeniul TVA, sunt informați și îndrumați să-și verifice și să-și corecteze eventualele nereguli.

Foarte mulți contabili au sesizat că notificările primite de la ANAF sunt prea generale și nu indică exact de unde provin problemele, potrivit Startup Cafe.

Șeful ANAF: Dacă personalizăm fiecare notificare cu problemele fiecăruia, asta nu e digitalizare

„Am constatat în ultima perioadă faptul că multe din acțiunile noastre de informare în zona de conformare nu au fost suficient explicate. Și o să fac referire la ultima situație, unde am dat în bloc 6.800 de notificări”, a spus, miercuri, președintele ANAF, în cadrul Tax & Technology Summit 2026.

Adrian Nica a recunoscut că instituția nu a reușit să transmită suficient de clar scopul notificărilor.

„Am dat 6.800 de notificări și ne-am propus să ne standardizăm. Nu ne-a ieșit. De ce nu ne-a ieșit? Pentru că aceste standardizări și solicitările de la contribuabil sunt în zona de a explica mai clar ce dorim cu aceste notificări.

Prin aceste notificări pe care le-am dat în bloc, în primul rând, noi am încercat să standardizăm. Am putea, evident, să luăm fiecare notificare și să o personalizăm cu problemele fiecăruia. Dar asta nu e digitalizare, ăsta nu e sistem și ar fi un volum uriaș pe care nu am putea să-l facem”, a declarat Adrian Nica.

Tot șeful ANAF: notificările vor fi completate cu informații personalizate

Președintele ANAF a explicat că cele 6.800 de notificări vor fi completate cu informații personalizate.

„Am stabilit împreună cu colegii mei, vicepreședinți și directori din ANAF, ca în cazul acestor 6.800 să revenim în completarea lor și să le personalizăm. Ce-am făcut cu cele 6.800? Am vrut să spunem așa: sunteți în categoria contribuabilului cu risc mediu, iar în istoricul dumneavoastră cu ANAF ați avut o notificare de nedepunere declarație, să dau un exemplu. Urmare a acestei notificări, ați avut reacție și ați venit și ați îndreptat eroarea și un astfel de istoric vă pune în categoria contribuabililor cu risc mediu. Prin urmare, dacă veți fi mai atenți la aceste corecții și nu le veți face în urma unei alte notificări pe care ați primit-o, la momentul potrivit veți intra în categoria contribuabilul risc mic”, a declarat el.

CITEȘTE ȘI: ANAF trimite notificări, dar nu spune firmelor unde au greșit. Contabilii reacționează