Inflația a ajuns la 6,9% în octombrie. Ce s-a scumpit cel mai mult

Inflația în luna octombrie
  • Este a doua lună consecutivă în care inflaţia anuală îşi continuă creşterea şi atinge nivelul de 6,9%.
  • Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate şi de această dată la servicii, 11,23%, precizează INS. 

În septembrie 2026, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost de 6,6%.

Preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 7,66%, iar cele al mărfurilor alimentare cu 3,07%.

Cele mai mari scumpiri la alimente

La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval la cafea, preţul acesteia majorându-se într-un an cu 12,48%.

Ouăle se află în continuare pe locul secund, cu o creştere a preţurilor de 10,50%, în timp ce laptele de vacă s-a scumpit cu 8,11%, potrivit datelor INS.

Uleiul comestibil şi-a majorat preţul cu 7,94%.

La carne, scumpirile au fost de 7,17% la cea de bovine, de 2,28% la cea de porcine, iar la cea de pasăre creşterea anuală a fost de 2,94%.

Peştele proaspăt şi-a majorat preţul cu 5,29%, iar grupa conservelor din peşte cu 5,27%.

Grupa produselor din zahăr, miere de albine şi-a majorat tarifele cu 4,91%, comparativ cu octombrie 2025, în condiţiile în care zahărul şi-a diminuat tariful cu 0,85%.

La băuturi alcoolice, ţuica şi alte băuturi spirtoase au fost mai scumpe cu 5,19%, vinul cu 3,96%, iar berea cu 4,79%.

INS arată că alte majorări de preţ la alimente se pot constata la pâine, cu 4,5%, la telemeaua de vacă, cu 3,46%, şi la cea de oaie, cu 3,43%.

Diminuările de prețuri la produsele alimentare

Diminuări de preţuri în octombrie 2026 faţă de anul anterior la perioadă se pot constata la unt, cu 0,77%, făină, cu 2,5%, şi la mălai, cu 2,86%.

Scăderi de preţ pe parcursul unui an s-au mai înregistrat şi la cartofi, cu 2,53%, la fasole boabe, cu 0,65%, precum şi la fructele proaspete, cu 15,38%.

Creșteri de prețuri la produsele nealimentare

În acelaşi timp, dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri din octombrie sunt la motorină, 43,45%, urmate de cele la benzină, 32,91%.

Tarifului energiei electrice a continuat să crească (după încetarea efectului de bază ca urmare a eliminării schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor) în luna octombrie 2026, cu 4,09%.

Alte majorări ale tarifelor în această categorie au fost consemnate la energie termică (9,61%), tricotaje (6,74%), cărţi, ziare, reviste (6,31%), detergenţi (5,92%), tutun şi ţigări (5,72%).

Articolele de igienă şi cosmeticele s-au scumpit cu 3,83%.

Medicamentele şi-au majorat preţurile în octombrie cu 2,14%.

În perioada octombrie 2026 – octombrie 2025, preţul gazelor a crescut cu 1,41%.

Ceasurile, aparatele video şi articolele sportive şi-au majorat preţurile într-un an cu 7,94%.

Autoturismele şi piesele de schimb au înregistrat costuri mai mari cu 5,08%.

Cât a crescut costul pentru servicii

Cele mai mari creşteri de preţuri pentru servicii, în octombrie 2026 comparativ cu 2025 s-au consemnat la chirii: majorare cu 38,46%.

Urmează tarifele la biletele de avion, care s-au majorat cu 14,44%.

Costurile pentru apă, canal şi salubritate au crescut cu 13,69%.

Abonamentele de televiziune s-au scumpit cu 13,10%.

Alte creşteri însemnate s-au înregistrat la reparaţii auto (8,22%), igienă şi cosmetică (8,65%).

Serviciile de confecţionat şi reparat încălţăminte şi îmbrăcăminte s-au scumpit cu 8,15%.

Asistenţa medicală a devenit mai scumpă cu 8,41%.

Transportul urban şi-a majorat tariful cu 2,29%, iar cel rutier cu 8,47%.

Tarifele abonamentelor auto au crescut cu 9,22%.

Tarifele serviciilor poştale, în octombrie 2026, faţă de luna similară din 2025, s-au majorat cu 9,26%.

Serviciile oferite de restaurante şi cafenele s-au scumpit cu 6,15% într-un an.

Cazarea într-o cameră la hotel s-a scumpit cu 4,06%, informează INS.

CITEȘTE ȘI: Puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum afectează inflația de 6,6% bugetul familiei