Tribunalul Prahova s-a pronunțat, miercuri, prin hotărâre definitivă, cu privire la noile măsuri preventive dispuse față de inculpații din dosarul de fraudă electorală de la Ciorani.
Acum o săptămână, Judecătoria Ploiești a decis prelungirea arestării preventive în cazul celor 16 inculpați față de care măsura a fost luată la jumătatea lunii iunie. Miercuri, însă, Tribunalul prahova a admis contestațiile și a decis ca 14 persoane să rămână în arest la domiciliu, timp de 29 de zile, și numai două în arest preventiv, tot până pe 11 august, inclusiv.
Printre cei față pentru care a fost prelungit arestul preventiv se numără Marin Voicu, primarul din Ciorani, cercetat pentru instigare la falsificarea documentelor și evidențelor electorale în formă continuată (VEZI DETALII).
Ancheta vizează o fraudă electorală care ar fi fost comisă la alegerilor locale derulate la Ciorani, în septembrie 2020 (VEZI DETALII).