- Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Andrei Bogdan Zidaru, a declarat că este „profund îndurerat și tulburat” de acuzațiile surorii unei paciente cu arsuri grave, infectată în unitatea medicală.
- Zidaru a anunțat că a fost demarată o anchetă internă, pentru a clarifica toate aspectele sesizate și a sancționa eventualele erori.
Managerul Spitalului de Urgență Floreasca, Andrei Bogdan Zidaru, a reacționat public, printr-o postare pe Facebook, la scrisoarea deschisă transmisă de Alina Alexandru, sora unei paciente cu arsuri grave, care a fost infectată cu bacterii și fungi în unitatea sanitară. Zidaru s-a declarat „profund îndurerat și tulburat” de cele relatate și a anunțat că a demarat o anchetă internă pe care o conduce personal, pentru a înțelege ce s-a întâmplat, cine a fost implicat și ce proceduri medicale au fost ignorate. „Am citit cu atenție mărturia dvs., în care descrieți lipsa de reacție promptă, dificultățile în comunicarea cu personalul și lipsa de sprijin într-un moment critic pentru sora dumneavoastră. Mă simt profund îndurerat și tulburat citind cele relatate. În spatele fiecărui cuvânt se simte o suferință reală, iar ca manager, dar și ca om, nu pot rămâne indiferent”, afirmă Zidaru.
Anchetă condusă personal
Acesta susține că situația semnalată „atinge direct una dintre nevoile fundamentale ale spitalului – aceea de a oferi îngrijire competentă și umană, într-un cadru sigur” și că este datoria conducerii să asculte, să înțeleagă și să acționeze în fața unor astfel de semnale de alarmă. „Ancheta nu este un simplu demers administrativ, ci un proces serios pe care îl conduc personal. Ne dorim să învățăm din fiecare caz, nu doar pentru a sancționa greșelile, ci și pentru a schimba, sistemic, ceea ce nu funcționează”, mai transmite managerul. Acesta îi solicită Alinei Alexandru să-i trimită direct orice alte informații relevante și o asigură că mesajul transmis de ea este tratat cu responsabilitate: „Știu că această solicitare poate deschide o rană, dar vă asigur că în spatele ei este dorința sinceră de a reconstrui încrederea și de a repara ceea ce poate fi reparat”.
Reamintim că Lavinia Vlad, pacienta cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, a fost internată la Spitalul Floreasca, unde a fost infectată cu o bacterie și cu ciuperca Candida auris. Ministrul Sănătății a dispus un control în urma căruia infecția a fost confirmată, iar pacienta a fost ulterior transferată într-o unitate medicală din străinătate. În scrisoarea deschisă adresată managerului, Alina Alexandru a descris condiții improprii în secția destinată marilor arși: uși deschise la rezervele pacienților critici, personal care intra fără mască și fără să-și schimbe echipamentul de protecție după venirea din exterior, dar și lipsa unui sprijin psihologic pentru pacienți.
Sursa foto: Alina Alexandru
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană