Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

dn1 movila vulpii reparații
Categorie: Actual

  • Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a convocat o întâlnire de lucru privind gestionarea situației pe DN1, în zona Movila Vulpii, unde circulația ar urma să fie închisă pentru câteva zile, la finalul acestei luni.
  • Demersul a urmărit identificarea soluțiilor care să limiteze impactul opririi traficului pe cea mai importantă arteră rutieră din județ.

Am convocat, alături de reprezentanții CFR, Poliției Rutiere și Instituției Prefectului Prahova, o întâlnire de lucru dedicată gestionării traficului pe DN1 în contextul lucrărilor programate la trecerea la nivel cu calea ferată de la Movila Vulpii, ce ar putea presupune închiderea temporară a circulației în perioada 24–28 noiembrie. Discuțiile au avut ca obiectiv identificarea celor mai eficiente soluții pentru a limita impactul asupra unei artere rutiere esențiale pentru Prahova și întreaga regiune. Modernizarea infrastructurii feroviare este necesară, însă trebuie dublată de un plan clar pentru menținerea unui flux rutier funcțional”, a anunțat președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.

Ședința a avut loc după ce lucrări care ar fi urmat să blocheze circulația în zona Movila Vulpii au fost programate pentru intervalul 17 - 21 noiembrie, apoi amânate, tocmai din nevoia de a găsit soluții cât mai bune de adoptat pe durata restricțiilor.

„Au fost analizate mai multe scenarii de deviere a traficului, iar autoritățile au agreat dispersarea fluxului pe două rute alternative principale:

DN1A – Florești – Băicoi – Ploiești, ca variantă principală pentru o parte semnificativă a traficului general;

DN72 – Târgoviște, rută complementară care poate prelua presiunea suplimentară în intervalul restricțiilor”, a precizat președintele CJ Prahova, care a cerut comunicarea hotărârilor în timp util, astfel încât șoferii să poată alege ruta optimă.

„Lucrările sunt necesare și trebuie executate corect, dar la fel de important este ca Prahova să rămână funcțională. Toate instituțiile implicate sunt aliniate, iar soluțiile sunt pregătite. Vom informa cetățenii la fiecare pas”, a completat Nanu.

Citiți și: Lucrările care ar fi închis circulația pe DN1, săptămâna viitoare, se amână

Poliția Rutieră va introduce semnalizare anticipată în punctele cheie de intrare în județ pentru a preveni blocajele și a ghida traficul din timp. În paralel, se lucrează la obținerea rapidă a avizelor tehnice, reprezentanții CJ Prahova dând asigurări că detaliile privind devierile și măsurile operative vor fi comunicate public înainte de începerea lucrărilor.

Reparațiile sunt efectuate de CFR, la calea ferată care intersectează DN1 în zona Movila Vulpii (km 69).

Back To Top