Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 24 ianuarie, la intersecția străzilor Mărășești și Șoseaua Vestului din municipiul Ploiești.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Municipiului Ploiești, un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism pe strada Mărășești, ar fi intrat în coliziune, la intersecția cu Șoseaua Vestului, cu un alt autovehicul condus de un bărbat de 39 de ani.
În urma impactului, un minor în vârstă de 6 ani a fost rănit. Copilul a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. FOTO: Info Trafic Prahova
Citește și: UN TURIST PLECAT SINGUR PE MUNTE A FOST RECUPERAT DE SALVAMONTIȘTI DE PE UN TRASEU DIFICIL DIN BUCEGI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană