Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

uniforma școlară obligatorie
Categorie: Actual
  • Senatul a aprobat, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea privind introducerea obligativității uniformei școlare în învățământul preuniversitar.
  • Proiectul, care merge acum la Camera Deputaților - forul decizional, prevede și acordarea de subvenții la achiziționarea ținutelor pentru elevi în cazul familiilor cu venituri mici.

Dacă proiectul va trece și de Camera Deputaților, urmează promulgarea legii, iar apoi uniforma școlară va redeveni obligatorie în învățământul preuniversitar. Elementele vor fi decise la nivelul fiecărei școli, de Consiliul de Administrație, după consultarea consiliului elevilor și al asociației de părinți. Inițiativa prevede că școala nu poate impune elevilor alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite, cu excepţia ecusonului care conţine denumirea școlii.

Proiectul include și o anexă cu pragurile de venit și modul în care vor fi acordate subvenții, pentru a cumpăra uniforma școlară, familiilor cu venituri mici:

praguri venit obligativitate uniforme

Inițiatorii proiectului spun că propunerea lor „aduce multiple beneficii pentru comunitatea şcolară, fără să creeze discriminări sau presiuni financiare asupra familiilor:

  • Combaterea discriminării şi reducerea fenomenului de bullying: Prin introducerea unei ţinute unice, se atenuează vizibilitatea diferenţelor de statut material dintre familiile elevilor.
  • Dispar barierele artificiale şi criteriile de judecată bazate pe haine de firmă sau trenduri scumpe, generând un mediu bazat pe meritocraţie şi respect reciproc;
  • Creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ: O ţinută unică permite personalului de pază şi cadrelor didactice să identifice vizual, instantaneu, elevii aparţinători ai acelei şcoli. Acest lucru reduce riscul pătrunderii persoanelor străine sau neautorizate în perimetrul şcolar, facilitând un management mult mai strict al siguranţei copiilor;
  • Întărirea sentimentului de apartenenţă şi concentrarea pe educaţie: Standardizarea vestimentară sporeşte mândria de a reprezenta o anumită comunitate şcolară şi creează un sentiment de unitate colectivă.
  • În plus, simplificarea opţiunilor vestimentare zilnice reorientează focusul elevilor dinspre aspectul estetic exterior către activitatea de învăţare, disciplină şi dezvoltare personal”.

Citiți și: Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat. Vot final în Senat. Actul normativ merge la promulgare

Back To Top