Un cadru didactic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași a fost reținut, vineri, sub acuzațiile de viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală și folosirea […]
Actual
Justițiarul din Berceni contestă măsura preventivă. Bărbatul este cercetat în arest la domiciliu
Justițiarul din Berceni, reținut acum câteva zile alături de un alt bărbat, pentru lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, contestă măsura preventivă dispusă de […]
Festivalul Dovlecilor, sărbătoare plină de culoare la Râfov
Copiii de la Grădinița Goga au avut oaspeți, vineri, la Festivalul Dovlecilor. Părinții, primarul comunei și preotul parohiei din localitate li s-au alăturat pentru șezătoarea […]
Parteneriat între Curtea de Apel Ploiești și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești
• Curtea de Apel Ploiești și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești au încheiat un Protocol de colaborare, care urmărește dezvoltarea cooperării instituționale dintre instanță și universitate. […]
Zeci de șoferi și bicicliști au fost amendați, vineri dimineață, într-o acțiune rutieră derulată în Prahova. Doi bărbați prinși la volan după ce au consumat alcool
Polițiștii prahoveni au organizat o acțiune de amploare, pe linie rutieră, vineri dimineață, pe raza localităților Urlați, Mizil, Apostolache, Fulga și Ciorani. Pe durata verificărilor, […]
39 de ambulanțe noi, cu echipamente de ultimă generație, au intrat în dotarea ISU Prahova și a Serviciului Județean de Ambulanță – VIDEO LINK
Salvatorii prahoveni au la dispoziție noi ambulanțe pentru intervenția la cazurile de pe raza județului. Autospecialele, dotate cu echipamente de ultimă generație, au fost achiziționate […]
Cutremur de aproape 4 grade pe Richter, azi-noapte, la mai puțin de 100 km de Ploiești
Seismul s-a produs la ora 1.00, la o adâncime de doar 75 km, la numai patru zile de cel de aproape 5 grade înregistrat tot […]
Nou incident în Marea Neagră: Navă comercială cu persoane la bord, în pericol de scufundare. Ipoteză: a fost lovită de o dronă
• Amplă operaţiune de salvare în Marea Neagră după ce o navă ar fi fost vizată de un atac cu drone. • Nouă marinari au […]
Tânărul arestat joi, la Ploiești, pentru trafic de droguri, a fost prins în flagrant de jandarmi de două ori în mai puțin de un an – VIDEO LINK
Un echipaj de jandarmi a depistat miercuri după-amiază, în Ploiești, un bărbat care avea asupra lui 66 de plicuri cu canabis. Tânărul de 20 de […]
PLOIEȘTI. Accidente unul după altul, pe Bd. Republicii, în zona unei treceri de pietoni. Două persoane rănite. Unul dintre șoferi era băut
Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a intrat cu mașina, joi seară, pe Bd. Republicii din Ploiești, într-un autoturism care circula în fața sa. […]
