• Un portret al lui Alan Turing creat de un robot a fost vândut la licitaţie cu peste 800.000 de lire sterline, echivalentul a puţin peste 1 milion de euro, scriind astfel istorie, relatează vineri DPA/PA Media şi EFE.
• Portretul de mari dimensiuni, care are o înălţime de 2,2 metri şi a fost creat folosind algoritmi AI, îl înfăţişează pe Turing, considerat părintele informaticii moderne.
Robotul Ai-Da a devenit primul artist robotic umanoid a cărui operă de artă a fost vândută de către o importantă casă de licitaţii, Sotheby's.
Creat de o echipă condusă de Aidan Meller şi numit după Ada Lovelace (1815-1852), considerată primul programator de calculatoare, Ai-Da este un robot ultra-realist, conceput să arate ca o femeie, dotat cu camere de luat vederi în ochi şi cu inteligenţă artificială (AI) pentru a crea desene, picturi şi sculpturi.
Opera de artă intitulată "AI God", cu o valoare estimată între 100.000 şi 150.000 de lire sterline, a depăşit cu mult preţul de vânzare preconizat, fiind adjudecată joi, la o licitaţie desfăşurată online, pentru mai bine de 800.000 de lire sterline, echivalentul a puţin peste un milion de euro.
Portretul de mari dimensiuni, care are o înălţime de 2,2 metri şi a fost creat folosind algoritmi AI, îl înfăţişează pe Turing, considerat părintele informaticii moderne.
Pentru "AI God", Ai-Da a ales trei dintre cele 15 portrete pe care i le făcuse lui Turing şi o pictură pe care o realizate cu maşina lui numită "Bombe". Acestea au fost apoi fotografiate şi încărcate pe un computer unde imaginea finală a fost asamblată pe baza unei discuţii cu Ai-Da, folosind modelul ei lingvistic, despre modul în care dorea să arate opera de artă finală.
Imaginea finală a fost imprimată cu ajutorul unei imprimante 3D, Ai-Da adăugând semne şi texturi pe pânza finală pentru a finaliza opera de artă.
Asistenţii din cadrul studioului au adăugat, de asemenea, textură pe opera de artă, deoarece braţul robotic al lui Ai-Da nu se poate întinde atât de mult pe o pânză de mari dimensiuni.
Robotul Ai-Da a declarat: "Valoarea esenţială a operei mele este capacitatea sa de a servi drept catalizator pentru dialogul despre tehnologiile emergente. 'AI God', un portret al pionierului Alan Turing, invită privitorii să reflecteze asupra naturii dumnezeieşti a AI şi a calculatoarelor, luând în considerare în acelaşi timp implicaţiile etice şi societale ale acestor progrese".
"Alan Turing a recunoscut acest potenţial şi ne uită la noi în timp ce ne îndreptăm către acest viitor", a adăugat Ai-Da.
Aidan Meller, director al Ai-Da Robot Studios, a adăugat: "Această licitaţie reprezintă un moment important pentru artele vizuale, în care opera lui Ai-Da aduce aduce în prim-plan lumea artei şi schimbările societale, pe măsură ce ne confruntăm cu evoluţia erei inteligenţei artificiale".
În 2022, Ai-Da a pictat portrete ale artiştilor care au fost cap de afiş la festivalul Glastonbury din Anglia: Billie Eilish, Diana Ross, Kendrick Lamar şi Paul McCartney.
În acelaşi an, robotul a pictat un portret al regretatei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii înaintea Jubileului de Platină şi a devenit primul robot dotat cu AI care a prezentat dovezi în faţa unei comisii parlamentare care a discutat impactul tehnologiei asupra industriilor creative.
Mai multe pe agerpres.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană