- Până în prezent au fost efectuate 19 acțiuni de verificare, la societăți comerciale cu activitate de extragere și prelucrare a agregatelor minerale din județul Prahova.
Prefectura Prahova a prezentat bilanțul controalelor efectuate la balastierele din județ, în perioada 11 - 23 septembrie. Acestea se derulează în baza unui ordin al prefectului Emil Drăgănescu.
„În urma controalelor Comisiei mixte formate din reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova, Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova și Instituției Prefectului Județul Prahova, până în prezent au fost desfășurate 19 acțiuni de verificare la 19 societăți comerciale cu acest profil de activitate (la care se adaugă un număr de 6 controale efectuate de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ICJ Prahova), fiind aplicate următoarele măsuri la operatorii economici:
Obligativitatea respectării adâncimii de excavare autorizată;
Obligativitatea respectării Proiectului tehnic de refacere a mediului și a condițiilor din planul de gestionare a deșeurilor rezultate din exploatarea rezervelor de nisip și pietriș;
Obligativitatea urmăririi permanente, pe parcursul exploatării, a eventualei influențe a balastierei asupra terenurilor riverane, urmând, după caz, luarea măsurilor;
Obligativitatea umectării drumurilor de acces din zonele de exploatare, în vederea limitării emisiilor de praf în atmosferă”, au anunțat reprezentanții Prefecturii.
Echipele de control au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 45 000 lei, fiind sistată activitatea a două utilaje ce prezentau neconformități. De asemenea, a fost aplicată o amendă contravențională pentru încălcarea prevederilor HG 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, în valoare de 15 000 lei, urmată de aplicarea unei sancțiuni complementare de confiscare a mijlocului de transport folosit la săvârșirea faptei contravenționale, în situația identificării unei autoutilitare care transporta pe drumurile publice deșeuri din construcții și demolări, fără a deține formular de încarcare/descărcare deșeuri nepericuloase.
Citiți și: Zeci de comisari și jandarmi, în control la balastierele din Prahova - video link
„Anumite aspecte sunt încă în curs de verificare și pot apărea măsuri suplimentare. Reiterăm faptul că Instituția Prefectului județul Prahova adoptă un mod transparent de comunicare și va continua să transmită publicului informații privind rezultatele verificărilor la unitățile de extragere și prelucrare a agregatelor minerale din județul Prahova”, a mai precizat Prefectura Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Actualitatea Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană