Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ordin de protecție violență domestică râfov
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au intervenit în trei situați de violență domestică, în acest weekend, fiind emise trei ordine de protecție provizorii pentru protejarea victimelor.

În două dintre cazuri, persoanele vătămate nu au dorit montarea dispozitivelor electronice de supraveghere, iar în cel de-al treilea caz, victima a solicitat monitorizarea, printr-un astfel de dispozitiv, a agresorului împotriva căruia a fost emis ordin de protecție.

Solicitarea a venit în urma unui incident petrecut la Râfov.

La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari au fost sesizați de către o femeie din localitatea Râfov, cu privire la faptul că a fost amenințată de către soțul său, în timp ce se afla la domiciliu.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat o femeie în vârstă de 52 de ani și pe soțul acesteia, un bărbat de 51 de ani.

Din primele verificări a reieșit că între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict, care ar fi degenerat, bărbatul recurgând la amenințări cu acte de violență.

Având în vedere cele constatate, a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent asupra integrității victimei.

În consecință, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar împotriva bărbatului a fost dispusă monitorizarea prin intermediul unui dispozitiv electronic de supraveghere”, a precizat IJP Prahova, menționând că polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Polițiștii subliniază că „ordinul de protecție reprezintă un instrument legal esențial pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Acesta are rolul de a proteja victimele aflate în situații de risc, oferindu-le un cadru de siguranță și intervenție rapidă din partea autorităților.

Emiterea unui ordin de protecție provizoriu, urmată de monitorizarea agresorului prin dispozitive electronice, contribuie semnificativ la descurajarea comportamentelor violente și la prevenirea unor tragedii”.

Citiți și: Crimă în Lipănești - Victima ceruse ajutor în repetate rânduri, în timpul scandalurilor cu concubinul. De ce nu avea tânăra ordin de protecție

„Violența domestică nu trebuie tolerată, iar orice persoană aflată în pericol este încurajată să apeleze cu încredere la sprijinul instituțiilor abilitate”, îndeamnă  reprezentanții IJP Prahova.

Back To Top