Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

furturi minori ploiești
Categorie: Știri locale
  • Suspecții sunt trei adolescenți și un tânăr de 19 ani bănuiți că ar fi comis o serie de furturi, din societăți comerciale, din vara anului trecut și până în prezent.

Ancheta se referă la o serie de furturi comise în zona centrală a Ploieștiului, în perioada august 2025 – martie 2026. Suspecții se află la audieri, la acest moment, după ce au fost luați de acasă în urma perchezițiilor derulate miercuri dimineață, de polițiștii Secției 1 Ploiești.

„În perioada august 2025 – martie 2026, patru persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, ar fi sustras bunuri din incinta mai multor societăți comerciale situate în zona centrală a municipiului Ploiești, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 15.000 de lei.

Totodată, s-a reținut că, în data de 3 februarie 2026, în jurul orei 05:00, una dintre persoane, în vârstă de 14 ani, ar fi pătruns fără drept într-un punct de lucru al unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras, dintr-un seif, aproximativ 3.000 de lei.

În urma activităților desfășurate, patru persoane au fost depistate și conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii și dispunerii măsurilor procedurale corespunzătoare”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

VIDEO AICI

Potrivit unor surse apropiate anchetei, un singur membru al grupului este major. Ceilalți trei au 14, respectiv 17 ani.

Acțiunile de astăzi au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești, fiind continuate cu cercetările derulate sub coordonarea unității de parchet competente.

Citiți și: Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști în cazul unor furturi care au avut loc în Păulești și Blejoi - VIDEO LINK

Imagini: IJP Prahova

Back To Top