- Inculpatul are 31 de ani și este bănuit că, în ultimele luni, ar fi livrat cocaină către consumatori din județul Prahova.
„În perioada decembrie 2025 – aprilie 2026, inculpatul, în vârstă de 31 de ani, a procurat și deținut droguri de mare risc (cocaină) în vederea comercializării către diverși consumatori de pe raza județului Prahova, dar și pentru consum propriu, fără drept.
Cercetările au arătat că, pentru a evita descoperirea substanțelor interzise asupra sa, acesta le depozita în autoturismul său, aflat în proximitatea imobilului de domiciliu situat în orașul Plopeni”, a precizat DIICOT.
Citiți și: Traficant de droguri prins în flagrant, la Ploiești
În urma perchezițiilor efectuate, în autovehicul bărbatului au fost găsite circa 12 grame cocaină și un cântar de precizie, iar în locuință au identificate și ridicate obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Tânărul a fost reținut acum două zile, iar vineri judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.
Imagini: DIICOT - Poliția Română
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană