- Polițiștii din Brașov au reținut un tânăr cercetat pentru că, acum câteva nopți, ar fi zgâriat mai multe autoturisme parcate pe o stradă din municipiu.
- Actele de vandalism au fost surprinse de camere de supraveghere, iar oamenii legii au făcut publice imaginile.
Tânărul reținut este cercetat fiindcă, în noaptea de marți spre miercuri, ar fi zgâriat, intenționat, nu mai puțin de 22 de mașini parcate. Isprava bărbatului a fost descoperită după ce, miercuri, unul dintre proprietarii autoturismelor vandalizate a sesizat Poliția.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 6 spre 7 octombrie, o persoană ar fi zgâriat elementele de caroserie ale mai multor autoturisme parcate pe aceeași stradă.
Pentru identificarea persoanei bănuite, polițiștii au desfășurat o serie de activități operative, fiind sprijiniți și de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale.
Astfel, la data de 8 octombrie, în jurul orei 01:30 dimineața, un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție a depistat, în cartierul Avantgarden, un bărbat de 27 de ani, din municipiul Brașov, bănuit de actele de distrugere cercetate”, a informat IJP Brașov.
Citiți și: Amenzi de aproape 20.000 de lei aplicate de jandarmi, în weekend, în zona Valea Doftanei, pentru conducători de ATV-uri și șoferi de mașini de teren depistați în zonele forestiere protejate
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție, în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se stabili toate împrejurările în care au fost comise faptele.
Imagini: IJJ Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană