Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendiu spital brașov
Categorie: Știri naționale
  • Un incendiu a izbucnit duminică după-amiază într-un salon situat la etajul I al Spitalului de Pneumoftiziologie din municipiul Brașov.
  • O femeia a fost găsită carbonizată în încăperea afectată, iar două cadre medicale sunt intoxicate cu fum.​

„Ministerul Sănătăţii a fost informat despre izbucnirea unui incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Braşov, în cadrul Secţiei 1, într-un salon situat la etajul 1 al clădirii. ​Din primele date, evenimentul s-a soldat cu o victimă găsită carbonizată în salon”, a anunţat, duminică după-amiază, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, ipoteza de la acest moment este că victima, o femeie, ar fi provocat incendiul, dând foc unei saltele.

„Până la sosirea echipajelor de intervenţie, 10 persoane, atât pacienţi, cât şi cadre medicale au reuşit să se autoevacueze în siguranţă. ​Focul a fost lichidat de către personalul spitalului, iar la faţa locului se intervine pentru ventilarea spaţiilor afectate de fum şi gestionarea situaţiei”, a mai transmis ministerul.

Potrivit ISU Brașov, salvatorii au fost alertați în jurul orei 16.15. La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanţe SAJ şi un echipaj SMURD.

Pacienții și personalul spitalului au intervenit, în primă fază. Odată ajunși la locul evenimentului, pompierii au reușit rapid să stingă focul.

Citiți și: Bărbat intoxicat cu fum, la Sinaia, în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria sa, din cauza unei  hote defecte

„Din păcate, în urma evenimentului, o persoană a fost găsită decedată. Totodată, 10 pacienţi aflaţi la etajul 1 ai fost evacuati. La acest moment, la faţa locului se află echipajele de intervenţie, care asigură măsurile necesare pentru protecţia şi siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, precum şi pentru prevenirea producerii altor situaţii de urgenţă”, a adăugat ISU Braşov, menționând și că două cadre medicale au fost intoxicate cu fum, însă acestea au refuzat să fie transportate la spital.

Cauza probabilă a evenimentului va fi stabilită în urma cercetărilor.

Update. În urma apelului de urgențp, la fața locului s-au deplasat și polițiști, care au constata că  incendiul se manifestă la un etaj superior, iar din nefericire, după lichidare incendiului, în interiorul unui salon a fost identificată o persoană carbonizată.

„În urma verificărilor efectuate, persoana a fost identificată ca fiind o femeie, de 27 de ani, care se afla internată în unitatea medicală.

Trupul femeii a fost preluat și transportat la serviciul de medicină legală, în vederea efectuării autopsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care cercetările sunt continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună, în consecință”, a precizat IJP Brașov.

Foto ilustrație

Back To Top