Peste 2,5 milioane de români vor beneficia de ajutoare alimentare în cadrul primului program de acest gen derulat în România cu fonduri europene. Proiectul Programului […]
Știri naționale
Tragedie pentru o familie de români, în Spania – trei morţi, unul e în stare gravă, alţi doi sunt internaţi
Cele şase victime ale accidentului petrecut în Spania – trei copii, mama şi bunicii acestora – erau din oraşul Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin şi se […]
Inspector ANTIFRAUDĂ, implicat dosarul de milioane de euro cu fonduri europene
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, mai multor suspecți din dosarul fraudelor cu fonduri europene […]
Facilitați pentru străinii care vor lucreze în România. Reguli stricte pentru angajatori
Străinii vor putea fi angajaţi sau detaşaţi în România în baza unui aviz care trebuie obţinut de angajator de la Inspectoratul General pentru Imigrări, prevede […]
ANCHETĂ în cazul avionului prabușit în Maramureș / Epava va fi adusă la București pentru analiza experților
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, sâmbătă seara, în Maramureş. Aparatul de zbor era pilotat chiar de proprietarul sau, care şi-a pierdut viaţa în […]
PERCHEZIȚII DE AMPLOARE, JOI, în București și patru județe, la persoane bănuite de furt de produse petroliere
32 de percheziţii domiciliare au fost demarate, joi dimineaţa, de poliţiştii argeşeni, în patru judeţe şi în municipiul Bucureşti, la locuinţele mai multor persoane bănuite […]
Orange plusează pe WI-fi, teritoriu dominat de RCS&RDS
Orange, liderul pieţei locale de comunicaţii mobile, are în plan să crească de peste două ori numărul de puncte de acces la internet prin tehnologia […]
AUR pentru România la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing
Echipajele României de dublu rame fără cârmaci au câştigat miercuri, medaliile de aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing. JOT se dispută între […]
20 de români, victime ale traficului de ființe umane, salvați de poliția nord-irlandeză
Poliţia nord-irlandeză a anunţat marţi că a salvat 20 de potenţiale victime ale traficului de fiinţe umane în cursul unei anchete legate de impunerea muncii […]
DOSARUL LOTERIA: Sentință amânată pentru 25 august
Tribunalul Bucureşti a amânat pentru 25 august decizia finală în dosarul Loteria I, în care omul de afaceri George Copos este acuzat că a vândut […]
