Operațiunea „Ursul” a eșuat din nou. Animalul nu a fost găsit

operatiunea ursul
  • În ciuda mobilizării de azi-noapte, autoritățile nu au reușit să depisteze animalul care ar fi fost văzut ieri dimineață la marginea Ploieștiului, în zona rafinăriei Vega.

Ursul a fost căutat azi-noapte, în zona în care ar fi fost văzut sâmbătă dimineață, inclusiv cu ajutorul unor echipaje din cadrul ISU Brașov, care au adus la Ploiești o dronă dotată cu camere cu termoviziune.

„Se aud multe sirene și portavoci în zona Nord – Spitalul Județean”, a scris un ploieștean, azi-noapte, pe rețelele de socializare.

Operațiunea a fost demarată după ce o persoane a anunțat, ieri dimineață, printr-un apel la 112, că un urs a fost văzut în zona Rafinăriei Vega, dar animalul nu a fost găsit de jandarmii trimiși la fața locului.

Șiîn urmă cu două săptămâni, autoritățile au încercat să găsească un exemplar – probabil același – care a a fost văzut patru nopți la rând, în diferite cartiere din Ploiești.

Citiți și: URSUL CARE DĂ TÂRCOALE PLOIEȘTIULUI VA FI CĂUTAT CU DRONA. ACȚIUNE DE AMPLOARE PREGĂTITĂ PENTRU LA NOAPTE

Foto ilustrație