- Un proiect de hotărâre care va intra joi în dezbatere, în ședința Consiliului Local Ploiești, propune mutarea monumentului ridicat în memoria eroilor Revoluției din 1989, din centrul Ploieștiului la Parcul Municipal Vest.
- În loc ar urma să fie amplasată sculptura „Lucrare fără nume”, realizată de Nicolae Ovidiu Popa anul trecut, în cadrul Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești.
Prin proiectul amintit, consilierii locali ar urma să aprobe ca Monumentul Eroilor Revoluției, realizat în 1990, cu o valoare de inventar de 149.106 lei, să fie preluat din concensiunea SGU Ploiești, „în vederea amplasării acestuia în Parcul Municipal Vest”.
În locul acestuia va fi așezată una dintre lucrările realizate în cadrul Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești 2023.
Citiți și: Tabăra Internaţională de Sculptură Monumentală Contemporană Ploieşti – 2023
„Potrivit prevederilor Hotărârii nr. 505/28.09.2023 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare, s-a aprobat Regulamentul de organizare al Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală Contemporană Ploiești 2023, tematica aleasă pentru această ediție fiind «Sacrificiul Eroilor din decembrie 1989», urmând ca lucrarea cea mai reprezentantivă, nominalizată de comisia de selecție, să fie amplasată în Centrul Civic al Municipiului Ploiești.




