Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

cerere de finanțare pentru primul tronson din Transbai
Categorie: Administraţie
  • Consiliul Județean cere finanțare, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, pentru realizarea unui nou drum în Prahova.
  • Primii 41 de kilometri de TransBai, între Gura Vitioarei și Valea Doftanei, vor traversa cinci localități, traseul suprapunându-se cu cel al mai multor drumuri județene care astfel vor fi modernizate și transformate în parte dintr-o rută ce va traversa județul de la est la vest.

Autorizația de construire pentru primul tronson din TransBai a fost emisă la începutul acestei luni. ESte vorba despre un sector de aproximativ 41 de kilometri care traversează Gura Vitioarei, Vărbilău, Aluniș, Bertea și Valea Doftanei, prin intervenții asupra DJ 100G, DJ 102, DJ 101T și DJ 102I. Acum, instituția a depus și cererea de finanțare, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

„Autorizația emisă pentru etapa 1 vizează lucrările aflate pe terenurile administrate de Consiliul Județean Prahova, urmând ca lucrările aferente terenurilor administrate de alte instituții sau aflate în fond forestier să fie autorizate în etapa următoare. Valoarea lucrărilor prevăzută în autorizația de construire este de 243.170.933,63 lei.

Valoarea totală a proiectului pentru primul tronson depășește 378 de milioane de lei. Investiția va moderniza o conexiune rutieră importantă pentru nordul județului și va crea premisele dezvoltării întregului traseu TransBai”, au precizat reprezentanții CJ Prahova.

Citiți și: Consilierii județeni au aprobat proiectul pentru realizarea primului tronson din TransBai, între Gura Vitioarei și Valea Doftanei.  Investiția se ridică la peste 378 milioane de lei

TransBai începe cu cei 41 de kilometri dintre Gura Vitioarei și Valea Doftanei, cu perspectiva unei noi legături rutiere prin nordul Prahovei și a unei conectivități mai bune între comunitățile din această zonă. Acest prim tronson înseamnă însă doar o primă etapă din proiectul mai mare de modernizare, reabilitare și extindere a traseului Azuga - Bușteni - Gura Vitioarei, prin accesibilizarea golului alpin Munții Baiului și a mai multor drumuri județene.

„TransBai înseamnă să deschidem nordul Prahovei, să apropiem comunități care astăzi par departe unele de altele și să oferim acestei zone șansa de a-și valorifica mult mai bine potențialul turistic și economic”, a declarat președintele Consiliului Județean, Virgiliu Nanu.

Back To Top