-
Consilierii locali sunt convocați în ședință pentru a aproba cumpărarea a șapte troleibuze, achiziție care ar urma să fie făcută în cadrul unui proiect prin Programul Tranziție Justă 2021—2027.
Studiul de oportunitate care va fi supus în ședința de miercuri recomandă achiziţia a șapte troleibuze solo de 12 m, cu o autonomie în regim autonom de minimum 30 km, echipate integral cu sisteme inteligente de transport, valoarea totală a investiției fiind de 32.453.481,73 lei, inclusiv TVA.
Un al doilea proiect, care va fi prezentat tot mâine aleșilor locali, se referă la achiziția propriu-zisă și aprobarea contribuției de la bugetul local, care va însemna 5.844.604,26 lei, reprezentând contribuția de 2% din valoarea eligibilä a proiectului, în cuantum de 543.038,32 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului, plus achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, inclusiv TVA, în cuantum de 5.301.565,94 lei.
Citiți și: Lucrări SGU pe Bd. Republicii din Ploiești, pentru creșterea siguranței rutiere
De asemenea, din bugetul local trebuie asigurate cheltuielile de mentenanță și întreținere, precum și serviciile necesare asociate achiziției.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană