• Cea mai veche piatră cu inscripții runice din lume a fost descoperită în Norvegia și va fi expusă pentru o lună, la Muzeul de Istorie Culturală din Oslo.
• Estimările arheologilor arată că blocul de gresie brună pe care sunt gravate caracterele runice ar putea avea 2000 de ani, mai vechi cu câteva secole decât obiectele cu rune descoperite până acum.
• Iată ce scrie pe piatra runică.
Blocul de gresie brună, de 31 de centimetri, a fost găsit pe un câmp funerar descoperit în toamna anului 2021, lângă lacul Tyrifjorden, situat la nord-vest de capitala Oslo, în timpul lucrărilor de construcţie a unei linii de cale ferată.
Datarea oaselor şi a lemnului carbonizat dezvăluite într-un mormânt de lângă piatră sugerează că aceasta a fost gravată între anul 1 şi anul 250 e.n., au explicat reprezentanții Muzeului de Istorie Culturală din Oslo, potrivit abcnews.
Inițial, s-a estimat că face parte dintre cele mai vechi inscripții runice descoperite vreodată, dar ulterior s-a stabilit că este chiar cea mai veche piatră cu rune databilă. Este „un vis pentru runologi”, au precizat reprezentanții muzeului.
Gravate de obicei pe morminte, pietrele runice conţin inscripţii alcătuite din rune, cel mai vechi alfabet cunoscut din Scandinavia.
CITEȘTE ȘI: RUNA MAGICA. 18 ianuarie: ALGIZ și HAGALAZ – Creativitate
„Credeam că primele pietre runice din Norvegia şi Suedia au apărut în anii 300 sau 400 (e.n.), dar se dovedeşte că unele pietre runice ar putea fi mai vechi decât se credea anterior”, a comentat runologul Kristel Zilmer, profesor la universitatea din Oslo, partener în aceste demersuri. „Această descoperire ne va ajuta să cunoaștem mai multe despre rune în perioada de început a Epocii Fierului. Ar putea fi una dintre primele dovezi de folosire a runelor pe pietre în Norvegia și Scandinavia, a mai spus cercetătoarea.

Rune vechi au mai fost descoperite pe alte obiecte, dar atât de vechi și gravate pe piatră, niciodată. Descoperirea runică anterioară a fost un pieptăn din os găsit în Danemarca pe care, probabil, runele au fost gravate cu un vârf de cuțit sau un ac.
Transcrisă în alfabetul latin, inscripţia descoperită pe piatra din Tyrifjorden - care ar putea fi contemporană cu Iisus Hristos - formează cuvântul „idiberug”. „Este o descoperire unică”, a adăugat cercetătoarea. Arheologii nu s-au decis, deocamdată, dacă acest cuvânt se referă la persoana înmormântată, la o familie sau reprezintă altceva.
Piatra va fi expusă la Muzeul de Istorie Culturală din Oslo, pentru o lună, începând cu 21 ianuarie. Instituția deține cea mai mare colecție de artefacte din țară.
Runele sunt caractere ale mai multor alfabete germanice, folosite mai ales de către popoarele din nordul Europei, până la trecerea la alfabetul latin.
Foto: nbcnews.com
Sursa: abcnews.go.com
CITEȘTE ȘI: Mormânt regal antic a fost descoperit recent, în Luxor
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană