Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Mircea Cartarescu premiu Dublin Solenoid
Categorie: APH Cultural

 

• Mircea Cărtărescu a primit joi, 23 mai, premiul acordat de orașul Dublin pentru literatură, anul acesta în valoare de 100.000 de euro.
• Premiul este oferit de consiliul general al orașului și se împarte astfel: 75.000 de euro merg către autor și 25.000 către traducător.

„Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză”, se arată în comunicatul juriului.

Juriul mai precizează că traducerea realizată de Sean Cotter păstrează precizia lirică a originalului și deschide opera lui Cărtărescu către un nou univers de cititori.

CITEȘTE ȘI: ROMANUL „THEODOROS”, AL LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU, VA FI PUBLICAT ÎN FRANŢA LA SFÂRŞITUL LUNII AUGUST, ÎN TRADUCEREA LUI LAURE HINCKEL

Anunțul a fost făcut în cadrul Festivalului Internațional de Literatură Dublin.

Cărțile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse până acum în 23 de limbi și se bucură de un succes special printre vorbitorii de spaniolă și franceză.

El a mai câștigat în ultimii ani celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.
„Am primit astăzi The Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Sunt recunoscător tuturor celor care-au contribuit la această decizie. Le mulțumesc mult editorilor mei Herbert Ohrlinger (Paul Zsolnay Verlag), Will Evans (Deep Vellum) și Pilar Adon și Enrique Redel (Impedimenta), care de ani de zile sunt alături de mine”, a postat autorul român pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pe culturaladuba.ro

CITEȘTE ȘI: ROMANUL „SOLENOID” AL LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU, PREMIAT DE LOS ANGELES TIMES

Back To Top