Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Festivalul Castanilor, folk, programul,
Categorie: APH Cultural

• Ediția a XXVII-a a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor - In memoriam Gabi Dobre” aduce pe scena Teatrului „Toma Caragiu” finaliștii Concursului Național, laureații ediției 2025 și artiști consacrați, iar bilete au fost puse în vânzare.
• Dana Florian, Mircea Baniciu, Emeric Imre și Alifantis sunt numele mari care vor încânta publicul iubitor de folk, pe 2 și 3 octombrie.

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează, în perioada 02 – 03 octombrie 2026, la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, ediția a XXVII-a a Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor - In memoriam Gabi Dobre”, eveniment care reunește, timp de două seri, Concursul Național, Gala Laureaților și recitaluri susținute de artiști consacrați ai genului folk.

La 27 de ani de la prima ediție, „Festivalul Castanilor” rămâne singura manifestare de acest gen din Ploiești și unul dintre cele mai longevive concursuri naționale dedicate muzicii folk din România, organizat în memoria jurnalistului Gabi Dobre, inițiatorul evenimentului. Festivalul îmbină, an de an, componenta competitivă – prin care sunt descoperite noi talente, cu recitaluri susținute de nume care au marcat istoria genului.

Finaliștii selectați în urma preselecției din 15 septembrie vor concura vineri, 2 octombrie, de la ora 17.00, pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, pentru premii în valoare totală de peste 9.400 de lei, inclusiv Trofeul Festivalului.

Câștigătorii vor fi desemnați și premiați sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18.30, în cadrul Galei Laureaților.

Cele două seri de recital reunesc, pe aceeași scenă, comunitatea folk a Casei de Cultură – grupul „Chitara Prahovei”, coordonat de profesorul Marius Glonț – alături de artiști consacrați precum Ovidiu Mihăilescu, Dana Florian și Mircea Baniciu, vineri, respectiv Summer // Nights (câștigătoarea Marelui Trofeu 2025), Emeric Imre & Jimi El Laco și Alifantis & Gemini (Nicu Alifantis & Răzvan Mirică), sâmbătă.

Cele două seri sunt prezentate de Marian Dragomir, directorul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”, alături de Agatha Toma.

Programul complet Festivalul Castanilor XXVII

• Vineri, 2 octombrie 2026

17.00 – Concursul Național de Interpretare a Muzicii Folk
19.00 – Pauză
19.30 – Marius Glonț & Chitara Prahovei
20.15 – Ovidiu Mihăilescu
21.00 – Dana Florian
21.45 – Mircea Baniciu

• Sâmbătă, 3 octombrie 2026

18.30 – Gala Laureaților
19.20 – Pauză
19.30 – Summer // Nights – Marele Trofeu, ediția 2025
20.15 – Emeric Imre & Jimi El Laco
21.00 – Alifantis & Gemini (Nicu Alifantis & Răzvan Mirică)

Orele sunt orientative și pot apărea mici decalaje în parcursul acestui program.

Biletele sunt disponibile la agenția de bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești.

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează anual „Festivalul Castanilor”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, alături de sponsori și parteneri media locali și naționali.

Actualitatea Prahoveană și ArteFapte sunt parteneri media ai Festivalului Concurs Național de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor - In memoriam Gabi Dobre”.

Festivalul castanilor 2026 afis

CITEȘTE ȘI: Satira și fascinanta lume a jazz-ului, pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, în această săptămână

Back To Top