Două spectacole pirotehnice vor avea loc, la Ploiești, cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Dacă în privința celui organizat de Revelion lucrurile par destul de clare, […]
Ioana Popa
Președintele Klaus Iohannis vine miercuri, la Ploiești, pentru dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire”
Dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire” va avea loc miercuri, 22 noiembrie, începând cu ora 17.30, la Universitatea Petrol-Gaze din […]
Iulian Dumitrescu, președintele Comisiei de apărare din Senat: „Nu a existat o invitație din partea SPP pentru vizitarea vreunui poligon în data de 14 noiembrie 2017”
Președintele Comisiei de Apărare din Senat, Iulian Dumitrescu, liderul liberalilor prahoveni, a venit, marți, cu precizări privind invitația invocată de social-democrați drept scuză pentru absența […]
Federația Sindicatelor din ANP acuză conducerea penitenciarelor de dezinformare. Risc uriaș ca rata criminalității să crească
Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că 701 deținuți au fost eliberați, la termen, într-o lună, prin aplicarea legii recursului compensatoriu. Raportul nu include, însă, […]
Fostul primar Iulian Bădescu, condamnat definitiv de Instanța Supremă. Cum va recupera Ploieștiul prejudiciul de OPT MILIOANE de lei
Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieștiului, a fost condamnat, marți, de completul de cinci judecători al ÎCCJ, la trei ani de închisoare cu suspendare, în […]
Leul a atins, marți, un nou minim istoric în raport cu euro
Prăbușirea monedei naționale continuă, iar leul a fost cotat, marți, la cea mai mică valoare pe care a avut-o vreodată față de euro. Cotația […]
Cinci focare de trichineloză, în Prahova. Cel mai recent a fost confirmat luni
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor raportează, de la începutul anului, cinci focare de trichineloză confirmate. Cel mai recent caz a apărut în estul județului. […]
UPDATE: Sechestru pe bunurile suspecților din dosarul Tel Drum. Este vizată și averea lui Liviu Dragnea
Procurorii DNA au pus sechestru pe averea persoanelor urmărite penal din dosarul „Tel Drum”, măsura vizându-l și pe președintele PSD Liviu Dragnea. Informația a […]
Francezii investesc, la Ploiești, într-o linie de asamblare și mentenanță pentru rachetele Mistral şi Mika
Compania producătoare de rachete MBDA, Romarm și Electromecanica Ploiești au semnat un memorandum, francezii anunțându-și intenția de a venit în România pentru fabricarea de componente […]
Cinci mașini, dintre care trei parcate, avariate după un accident în Ploiești
Un accident produs în Ploiești, la intersecția străzilor Mărășești și Rudului, a produs pagube materiale însemnate, după ce, în total, cinci mașini au fost avariate. […]
