Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Principele Radu la forul economic de la Chișinău
Categorie: Economic

• Principele Radu a participat, joi, la deschiderea celui de-al doilea forum economic organizat la Chişinău sub auspiciile Familiei Regale a României, prilej cu care şi-a exprimat speranţa ca numărul investitorilor din ţările Uniunii Europene în Republica Moldova să crească în anii viitori.
• „Nu e deloc posibil să dezvolţi, să investeşti durabil într-o generaţie de afaceri sau de dezvoltare economică fără aportul acesta nepreţuit al universităţilor, al instituţiilor de învăţământ superior”, a declarat A S. Regală.

Numărul investitorilor crește în funcție de încrederea pe care țara și guvernarea o construiesc zi de zi, este unul dintre mesajele A.S.R. Principele Radu, la cel de-al doilea forum economic organizat la Chişinău sub auspiciile Familiei Regale a României.
„Sunt foarte recunoscător tuturor celor care sunteţi prezenţi în sală şi mai ales celor care au făcut prin viziunea şi entuziasmul lor posibil aproape din nimic - din pură pasiune sau patriotism, din credinţa că bunăstarea aduce stabilitate ţărilor noastre - ceea ce astăzi se întâmplă cu atât de multă energie şi cu atât de mult entuziasm. (...) De asemenea, mulţumesc investitorilor din ţările Uniunii Europene care ne stau alături, în afară de România, Polonia, Italia, Germania. Sper ca numărul lor să crească în anii viitori. Nu are cum să crească dintr-o dată, pentru că încrederea într-o ţară, într-o guvernare, într-o parte a lumii se construieşte zi de zi şi construcţia aceasta nu se încheie niciodată”, a spus ASR Radu.

Principele a subliniat că „realizările atât de frumoase de la Chişinău şi de la Bucureşti nu pot sta niciodată fără încurajare, fără sprijin”. „Trebuie mereu şi mereu, în fiecare zi, să o iei de la capăt, convingându-i pe ceilalţi că eşti mai bun decât cei din jur. Şi spiritul acesta atât de modern, atât de pragmatic, atât de întreprinzător pe care economia vremurilor noastre îl are este un foarte, foarte bun exemplu pentru toată societatea", a adăugat el.

CITEȘTE ȘI: MASTERCARD CYBERSECURITY SUMMIT: 44% DIN ATACURILE CIBERNETICE DIN ROMÂNIA SUNT DE TIP MALWARE

Principele Radu şi-a exprimat satisfacţia pentru contribuţia instituţiilor de învăţământ superior din România şi Republica Moldova la organizarea forumului economic de la Chişinău.

„Cât de bucuros sunt că acest demers economic are în spate, ca o haină cu căptuşeala ei, pe cei care reprezintă învăţământul superior. Nu e deloc posibil să dezvolţi, să investeşti durabil într-o generaţie de afaceri sau de dezvoltare economică fără aportul acesta nepreţuit al universităţilor, al instituţiilor de învăţământ superior. Performanţa nu se poate face decât trecând prin acest fel de educaţie şi am avut ca şi anul trecut bucuria şi anul acesta să constat că printre noi se află şi vor beneficia de un panel separat reprezentanţii universităţilor din România şi Republica Moldova, care au, prin specialităţile lor, o legătură cu economia naţională, cu mediul de afaceri, cu investiţiile, cu finanţele, cu domeniile legate de prosperitate”, a accentuat principele.

ASR Radu a remarcat prezenţa tot mai numeroasă a comunităţii din Republica Moldova alături de Familia Regală a României, cu prilejul vizitelor din capitalele Uniunii Europene.

"Pe lângă comunitatea românească ce vine să ne întâlnească, (...) vine şi cea din Republica Moldova. Şi nu pot să uit seara de la Madrid pe care am petrecut-o în compania celor două comunităţi, care, de fapt, sunt una singură, dar care au venit în număr atât de mare încât aproape nici acolo nu mai era loc să-i găzduim pe toţi. Şi aşa s-a întâmplat şi în ţările unde suntem mai puţin prezenţi, cum sunt Danemarca sau Suedia, unde nu avem comunităţi atât de mari. Cu toate acestea, când îi vedem împreună pe conaţionalii dumneavoastră şi pe cei din România suntem nespus de fericiţi şi ne simţim norocoşi că trăim astfel de vremuri", a completat Principele Radu.

Principele Radu se află la Chişinău, miercuri şi joi, pentru o vizită dedicată dezvoltării economice a Republicii Moldova şi cooperării dintre ţara-gazdă şi ţări ale Uniunii Europene.

Joi, Principele Radu a luat parte la deschiderea celui de-al doilea forum economic organizat la Chişinău sub auspiciile Familiei Regale a României, prima reuniune având loc cu un an în urmă.

Vizita la Chişinău este a doua deplasare externă a Familiei Regale, în 2024, după vizita Principesei Sofia din Polonia în această lună, şi cea de-a 21-a vizită a Familiei Regale în Basarabia, în ultimele două decenii. Regele Mihai, Custodele Coroanei Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia şi Principesa Maria au vizitat Chişinău, Bălţi, Orhei, Soroca, Ialoveni şi multe alte localităţi în anii 2005, 2006, 2013, 2014, 2015, 2016, 2022 şi 2023.

Mai multe pe agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: 34 DE KILOGRAME DE AUR RECUPERATE DIN TELEFOANE MOBILE IEȘITE DIN UZ

Back To Top