Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

romanii, diaspora, ANAF, rezidenta fiscala, venituri nedeclarate, taxe, impozit pe venit,
Categorie: Economic

• În cadrul verificării veniturilor nedeclarate, ANAF controlează și situația financiară a celor care lucrează în străinătate de mulți ani, dar care nu au declarat rezidența fiscală.
• Multe persoane din Diaspora nu știu ce să facă pentru a intra în legalitate. 

Digitalizarea serviciilor fiscale cuprinde și schimbul de informații financiare cu alte state. În acest context, din luna iulie 2026, ANAF a început să trimită decizii de impunere pentru veniturile obținute în alte țări între 2021-2025. Nu contează că plata taxelor în statul în care o persoană lucrează, dacă aceasta apare încă având calitatea de rezident fiscal în România. Există mari șanse ca această persoană să primească o notificare de la ANAF.

După notificare, există o fereastră de doar 45 de zile în care oricine a câștigat bani în alte țări între 2021-2025 și e informat că are datorii la ANAF ar trebui să facă dovada că își plătește deja taxele în țara respectivă, precizează PressOne.

Când informațiile de la ANAF nu ajung la contribuabili

Problema este că mulți români nu vor afla din timp că au datorii la ANAF. Unii nu au cont pe ghișeul.ro sau Spațiu Privat Virtual (SPV). Iar dacă au, nu verifică periodic notificările de acolo, în timp ce alții nu știu ce le vine prin poștă, la adresa din buletin. Alteori, informații confuze ajung la ei pe rețelele de socializare.

Una din acestea, care îi sperie pe românii din străinătate, este cea legată de cum ar putea ajunge să plătească 70% pe banii munciți în afara țării. Avocatul Bogdan Palade a declarat pentru PressOne că Diaspora nu ar trebui să se teamă, pentru că pot dovedi că au locuit și au muncit acolo.

„Aici vorbim despre sume și bunuri însemnate”, spune avocatul. „Cota de 70% nu se aplică automat oricărei sume obținute în străinătate și nici oricărei persoane care nu a depus o declarație. Încadrarea aceasta depinde de natura venitului și de procedura fiscală urmată”. Bogdan Palade oferă ca exemplu o situație în care cineva cumpără, dintr-o dată, mai multe case sau terenuri și nu poate demonstra proveniența bunurilor respective.

De asemenea, avocatul a explicat că și pentru cei care au lucrat fără forme legale în alte țări, există căi de a demonstra proveniența veniturilor.

„Dacă eu am lucrat la negru, să zicem, în Spania, pot să demonstrez. Uite că am plătit și eu o chirie acolo, îți arăt contractul. Sau am plătit o factură de telefon acolo. Uite biletele de avion că am călătorit Spania – România. Deci nu există risc pentru românii în diaspora să plătească cota aceasta de 70%”, subliniază Bogdan Palade.

Deciziile de impunere pe care ANAF le trimite zilele acestea nu trebuie ignorate, oricâte motive ar avea un român plecat să nu se mai uite în urmă. Dacă nu se conformează, oricine a câștigat bani în străinătate între 2021-2025, fără să fi notificat ANAF că și-a schimbat rezidența fiscală, se poate aștepta la decizii de impunere și, în cele din urmă, la executare silită.

Ce este rezidența fiscală și de ce este important să-i spui statului român unde trăiești

Nimeni nu scapă de rezidența fiscală. Este un concept esențial în orice stat, pentru a impozita veniturile obținute de o persoană fizică, dar și pentru a evita dubla impozitare, adică să nu fii taxat în două țări pentru aceleași venituri.

Printre criteriile cele mai relevante de care se ține cont în identificarea rezidenței fiscale se numără timpul petrecut într-o anumită țară. În Uniunea Europeană, acest termen se referă la aproximativ șase luni. În România, termenul este precis, respectiv 183 de zile pe an. Asta înseamnă că, dacă statul vede că ai locuit aici mai mult de 183 de zile în 12 luni consecutive, ești bun de taxat.

E valabil și invers. Dacă ești cetățean român și locuiești pentru mai mult de 183 de zile pe an în alt stat, ești rezident fiscal acolo, teoretic. Acasă însă, dacă nu anunți autoritățile că plătești taxele pe ce câștigi unui alt stat, ești obligat să declari veniturile – fie că sunt din salarii, chirii sau premii.

Printre criteriile pe baza cărora statul român decide dacă ești rezident fiscal aici, chiar dacă tu locuiești altundeva, se mai numără:

- centrul de interese: dacă ai un domiciliu permanent în România, dacă familia ta este aici, dacă ai o proprietate sau alte legături personale considerate importante
- dacă ai un angajator român
- în anumite situații, faptul că ai cetățenie română poate să stea la baza determinării rezidenței fiscale în România
- banii din conturi – dacă ai bani în conturi de la bănci din România, poți fi considerat rezident fiscal aici

Când îți iei doar bilet dus, e bine să anunți ANAF

Teoretic, statul român își obligă cetățenii să completeze „Chestionarul pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Legea spune că acest chestionar trebuie trimis online (în SPV) sau fizic cu 30 de zile înainte de plecare, însă nu există și penalizări în caz contrar – asta până când află ANAF și îți cere taxele.

În ghidul privind stabilirea rezidenței fiscale pentru persoane fizice făcut de ANAF se menționează că orice persoană fizică are obligația de-a anexa la chestionar „orice documente ce pot sta la baza determinării rezidenţei persoanei fizice, precum şi, după caz, certificatul de rezidenţă fiscală emis de autoritatea fiscală străină sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei fiscale conform legislaţiei interne a acelui stat”.

Dacă nu ai declarat la plecare că îți schimbi rezidența fiscală, timpul nu este pierdut

Pentru cei din Diaspora care nu și-au declarat rezidența fiscală și se îngrijorează că vine ANAF peste ei, soluția este la îndemână, conform explicațiilor oferite de avocatul Bogdan Palade. El spune că „cel mai bine ar fi ca ei să nu aștepte să le bată autoritățile române la ușă și să depună chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale”, fără să se teamă că vor fi penalizări pentru întârzierea depunerii chestionarului. Ce contează e să poată justifica rezidența fiscală.

Atenție la notificările online și din cutia poștală

De asemenea, avocatul a spus că românii din diaspora trebuie să fie foarte atenți la mesajele de pe ghișeul.ro sau la notificările primite la adresa din buletin.

„Dacă află că au de plătit o sumă pe care ei o consideră incorectă, să nu ignore suma respectivă. Să contacteze un avocat sau un consultant fiscal și să conteste sau să ceară informații despre ce reprezintă suma respectivă în vederea clarificării și ștergerii acestei sume”, a mai spus Bogdan Palade pentru PressOne.

Problema e că mulți români nu ajung să fie notificați, întrucât nu au cont pe ghișeul.ro, SPV sau nu își verifică la timp mesajele. De asemenea, deși toate notificările se trimit și fizic, la adresele din buletin, există multe situații în care nimeni nu deschide cutiile poștale sau le deschid prea târziu.

În opinia avocatului Bogdan Palade, problema principală este că mulți ori nu au conturi unde își pot vedea datoriile către ANAF, ori „au domiciliu la părinții care poate sunt în vârstă sau la bunici” și poate nu sunt atenți sau uită să verifice ce primesc în poștă.

Atenție și la hârtii, chiar dacă depuneți online

Pentru a clarifica orice sumă pe care statul ți-o cere și pentru a dovedi că există riscul unei duble impuneri pe banii respectivi, e nevoie de documente justificative. „Documente pe care trebuie să le ai la mână, care arată că tu ți-ai plătit taxele, impozitele pe sumele pe care tu le ai în cont”, mai spune avocatul.

În ceea ce privește documentele pe care le primește cineva care lucrează în străinătate, de la contracte de muncă, la fluturași de salariu sau extrase de cont, ele trebuie păstrate sau căutate bine. În cazul în care nu ai cu ce să dovedești ANAF-ului că ți-ai plătit taxele, nu te baza pe instituție că o să investigheze pentru tine.

Chiar dacă România are încheiată o convenție pentru evitarea dublei impuneri cu țara în care lucrezi, tot ai nevoie să dovedești prin acte că ți-ai plătit taxele.

„Dacă tu ai pierdut niște hârtii, există acest risc al dublei impuneri”.

La mâna funcționarului ANAF

În ceea ce privește termenul de 45 de zile pe care ANAF îl dă românilor de la care vrea taxe pe venituri încă nejustificate, avocatul Bogdan Palade spune că nu este un termen suficient de lung și că românii depind de „bunăvoința ANAF”.

Bunăvoința ANAF se traduce prin faptul că funcționarii ar putea înțelege că „termenul acesta este destul de scurt și e o problemă a românilor din diaspora, că nu-și verifică corespondența online la timp, nici pe cea din România” și ți-ar da mai mult timp să rezolvi situația. Însă dacă ANAF nu înțelege, ești bun de plată din ziua 46 de la notificarea inițială, chiar dacă ai plătit taxele pe fiecare ban muncit în străinătate.

CITEȘTE ȘI: ANAF emite, din această săptămână, decizii de impunere pentru veniturile nedeclarate, începând cu anul 2021

Back To Top