• Rezervele internaționale ale României, valută și aur, au scăzut la 72,34 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, de la 77,63 miliarde de euro la 31 august, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României (BNR).
• Cât aur are România.
BNR arată că, la finalul lunii septembrie, rezervele valutare se situau la 60,06 miliarde de euro, față de 64,87 miliarde de euro la 31 august 2026.
În septembrie, au avut loc intrări de 3,3 miliarde de euro, care au reprezentat modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor și altele.
În același timp, ieșirile au ajuns la 8,1 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăți din contul Comisiei Europene și altele.
Plățile de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută au însumat aproximativ 2,684 miliarde de euro în septembrie.
BNR arată că nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 12,28 miliarde de euro.
Astfel, rezervele internaționale ale României, valută plus aur, la 30 septembrie 2026 au fost de 72,34 miliarde de euro, față de 77,63 miliarde de euro la 31 august 2026.
Banca centrală anunță că plățile scadente în luna octombrie 2026 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 350 milioane de euro, transmite BNR.
CITEȘTE ȘI: Aurul își reia creșterea. Care sunte stimările pentru finalul acestui an
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană