- La scurt timp după anunțul președintelui Nicușor Dan, privind desemnarea unui nou premier, liderul liberal a reacționat acuzând o încercare de „rupere a partidului”.
- Bolojan spune că șeful statului nu s-a consultat cu conducerea PNL și nici măcar nu a informat-o cu privire la această decizie.
„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea.
Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”, a transmis Ilie Boljan, duminică dimineață, într-o postare pe Facebook.
Citiți și: Nicușor Dan anunță că Eugen Tomac și-a depus mandatul. Noul premier desemnat este Adrian Veștea, prim-vicepreședinte PNL și președintele CJ Brașov
Update. Și prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a transmis un mesaj ferm după anunțul președintelui, reclamând „Complot. Trădare. Ingerință”.
„Conducerea statutară a Partidului Național Liberal nu a fost consultată, nici măcar întrebată cu privire la această nominalizare.
Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui.
Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Dl. Veștea fiind printre ei.
Unul dintre obiective este ruperea PNL.
Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test. România are nevoie de partide serioase, mature, care să nu se lase călcate în picioare.
Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”, a scris Ciucu pe pagina sa de Facebook.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană