- Deputatul PNL de Prahova Mircea Roșca a reacționat sâmbătă în legătură cu vopsirea statuii „Domnul Goe”, de pe peronul Gării de Sud, în culorile curcubeului, o decizie interpretată și criticată deja vehement în spațiul public.
„Domnul Goe, personajul lui Caragiale, întâmpina simbolic călătorii într-un oraș care își asumă istoria, cultura și identitatea. De aceea, am fost neplăcut surprins să văd statuia transformată printr-o intervenție artistică în culorile curcubeului, asociate astăzi simbolisticii LGBT.
Respect libertatea fiecărui om, respect diversitatea și nu îmi propun să judec formele de exprimare artistică, oricât de controversate ar fi. Dar pot și trebuie să spun că nu sunt de acord cu această intervenție asupra unui simbol al Ploieștiului.
Ca prahovean, ca om atașat credinței, familiei și valorilor în care am crescut, nu am perceput în comunitatea noastră o asemenea direcție publică încât un simbol aflat chiar la una dintre principalele intrări în oraș să ajungă să transmită un mesaj care poate fi interpretat astfel, sau mai grav să-i eticheteze altfel pe oamenii de bună credință de aici, oameni pe care atât cât îi cunosc eu, sunt cu frică de Dumnezeu și cu valori moral creștine asumate, ce trebuiesc respectate de toți ceilalți. De aceea fac un apel către cei care au afectat imaginea unui simbol, să readucă statuia la starea inițială, pentru că nu-mi imaginez ca cineva din fruntea autoritățile locale să fi autorizat așa ceva”, a transmis Mircea Roșca.
Citiți și: SGU Ploiești se retrage din parteneriatul instituțional cu „Artown Now 2026”, după nemulțumirile privind vopsirea statuii lui „Domnul Goe” în culorile curcubeului
Din punctul său de vedere „arta are dreptul să provoace, dar și comunitatea are dreptul să spună când consideră că un simbol care îi aparține nu trebuie transformat într-un vehicul pentru mesaje care nu țin de identitatea lui”.
„Ploieștiul este un oraș deschis și trebuie să rămână așa. Dar deschiderea nu înseamnă renunțarea la ceea ce suntem. Să respectăm oamenii. Să respectăm arta. Dar să respectăm și Ploieștiul, cultura lui și simbolurile care ne reprezintă. Dacă până ieri Domnul Goe le spunea, în felul lui, «Bun venit la Ploiești!» celor care coborau din tren, astăzi întrebarea mea este simplă: ce le mai spune și în numele cui?” întreabă Mircea Roșca în contextul dezbaterilor apărute pe acest subiect.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană