- Ministrul propus pentru portofoliul Apărării Naționale, Radu Miruță, a primit aviz negativ în comisiile parlamentare reunite de apărare, cu 21 de voturi împotrivă și 17 pentru, iar reprezentanții AUR nu au participat la audiere.
- Deputatul USR de Prahova Felix Bulearcă susține că votul reprezintă o decizie politică și acuză PSD că a votat împotriva unui ministru care, în opinia sa, a făcut pași concreți pentru modernizarea Armatei.
Radu Miruță, propus să continue la conducerea Ministerului Apărării Naționale în Guvernul condus de Siegfried Mureșan, a primit aviz negativ în urma audierii din comisiile parlamentare reunite de apărare. Rezultatul votului a fost de 21 de voturi împotrivă și 17 pentru. Reprezentanții AUR nu au participat la ședință. La audiere, Miruță a prezentat prioritățile pentru Ministerul Apărării și a vorbit despre programele de modernizare și înzestrare ale Armatei, dar și despre problemele de personal existente în sistem. La ședință a participat și deputatul USR de Prahova Felix Bulearcă, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
După audiere, parlamentarul prahovean a criticat rezultatul votului și a susținut că activitatea lui Radu Miruță la Ministerul Apărării ar fi trebuit să fie evaluată prin prisma măsurilor și rezultatelor prezentate. „Asta, în condițiile în care Radu chiar a performat la MApN. A pus în mișcare programele de înzestrare, a susținut ca investițiile în apărare să însemne și producție în România și n-a ezitat să abordeze problemele de personal ale Armatei. Astfel că ieri a venit în fața parlamentarilor cu rezultate și cu soluții concrete”, a transmis Felix Bulearcă.
Felix Bulearcă susține că rezultatul votului trebuie privit și prin prisma poziționării politice a partidelor. „Pentru PSD, însă, toate acestea n-au contat. A votat împotrivă. Iar cei de la AUR, care se declară la fiecare pas apărătorii țării, nici măcar nu au venit la audiere”, a afirmat deputatul USR. Bulearcă consideră că avizul negativ are, în primul rând, o componentă politică. „Avizul negativ este doar un vot politic. Dar votul împotriva lui Radu Miruță spune ceva mai mult: este un vot împotriva reformei și dezvoltării apărării României, exact când avem nevoie de o Armată mai puternică”, a transmis parlamentarul prahovean.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană