Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mircea roșca ziua educatiei
Categorie: Politic
  • „Educația nu este doar acumulare de informație, ci și transmiterea unei moșteniri spirituale și identitare”, a transmis parlamentarul PNL de Prahova, Mircea Roșca, de Ziua Mondială a Educației.

Mesajul deputatului Mircea Roșca, transmis pe 5 octombrie, a fost destinat dascălilor și celor pe care îi formează. De Ziua Mondială a Educației, parlamentarul s-a întâlnit, la Parlament, cu elevi ai Școlii Măgurele (Prahova), viitori participanți la cursurile Centrului Județean de Excelență Prahova, însoțiți de directorul unității de învățământ, Claudia Iliescu, și mai multe cadre didactice.

„Am vorbit despre nevoia de repere într-o societate, despre importanța cunoașterii valorilor și a propriei istorii. Istoria nu este doar despre trecut. Ea ne ajută să înțelegem prezentul și să recunoaștem mecanisme care pot reveni sub alte forme. Inclusiv extremele pe care le vedem reapărând astăzi au precedente și rădăcini în fenomenele care au marcat Europa anilor ’30. Tocmai de aceea, cunoașterea istoriei și discernământul sunt esențiale pentru o societate democratică.

Din perspectiva misiunii mele ca președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, privesc educația și ca pe un liant al identității noastre. Fie că vorbim despre școala din Prahova, despre comunitățile istorice sau despre diaspora, limba română, cultura și istoria sunt repere care ne țin împreună”, a spus Mircea Roșca.

Citiți și: Deputatul de Prahova Mircea Roșca, reacție în scandalul „Domnul Goe”: „Să respectăm oamenii. Să respectăm arta. Dar să respectăm și Ploieștiul, cultura lui și simbolurile care ne reprezintă”

În mesajul său de Ziua Educației, deputatul a subliniat că, „în vremuri de profundă schimbare, școala rămâne ancora unei națiuni, locul în care se formează caractere, se cultivă discernământul și se transmit valorile care ne definesc”.

„Dragi elevi, căutați cunoașterea, puneți întrebări și păstrați-vă reperele. România are nevoie de inteligența, curiozitatea și energia voastră.

Iar vouă, dascălilor, vă mulțumesc pentru vocație, răbdare și responsabilitatea cu care formați generațiile care vin”, a transmis parlamentarul de Prahova, cu prilejul zilei de 5 octombrie.

Back To Top