Seria dintre CSM BBA Petrolul Ploiești și Dinamo București, din turul secund al play-out-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin – Getica 95, continuă vineri cu meciul 3, programat de la ora 20:00 în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.
Dinamo conduce cu 2-0 după cele două meciuri disputate în Capitală (95-69 și 75-68) și, având în vedere formatul „cel mai bun din 5 partide”, CSM BBA Petrolul este obligată să câștige acest joc pentru a trimite seria în meciul 4, care va avea loc tot la Ploiești, duminică seară, în cazul unei victorii.
Staff-ul tehnic al echipei ploieștene va miza pe același lot folosit în primele confruntări. Singura incertitudine rămâne, potrivit oficialilor, Justin Edwards, care a absentat în meciul 2 din cauza unei probleme medicale.
Partida de vineri va fi arbitrată de Laszlo Bukuresti (Sovata), Mate Andras Stretea (Oradea) și Matei Bănică (București), iar comisar din partea Federației Române de Baschet va fi Constantin Ioan, din București.
Meciul poate fi urmărit online, în direct, pe canalul de YouTube al Federației Române de Baschet:
Accesul publicului este liber, iar fanii baschetului ploieștean sunt invitați să susțină echipele locale într-o zi plină de sport la Sala „Olimpia”. Până la ora partidei, se vor desfășura și meciurile din etapa a 3-a a fazei grupelor Turneului Final U16, cu jocuri programate la orele 11:00, 13:00, 15:00 și 17:00, anunță cei de la CSM BBA Petrolul.
Citește și: Fotbal feminin - Prahova Ploiești încheie Liga Elitelor U15 cu o victorie la scor
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană