- CNAS schimbă tactica și suplimentează finanțarea sectorului de medicină primară.
- Pe de altă parte, se va pune foarte mult accent pe prevenție.
- Drept urmare, autoritățile se gândesc inclusiv să introducă sancțiuni pentru cei pe care nu-i preocupă starea lor de sănătate.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dr. Adela Cojan, a declarat, joi, că persoanele care nu se vor prezenta periodic la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionaţi.
”Începând cu 1 aprilie 2022, odată cu modificarea contractului cadru şi a normelor de aplicare a acestora, bugetul alocat pentru funcţionarea asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare din punct de vedere financiar consistentă, aproape fără precedent, 22% este mărirea acestui buget, cu interesul CNAS de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ”plata per capita” astfel încât începând cu noul contract-cadru, din anul 2023 să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii pentru – încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate – pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”, a declarat dr. Adela Cojan, potrivit News.ro.
Aceste aspecte vor intra în atenția CNAS odată cu noul contract-cadru pe 2023.




