Un șofer sub influența drogurilor depistat în trafic, pe Șos. Vestului

test consum droguri politie

Polițiștii din Ploiești au depistat în trafic, în cadrul unei acțiuni derulate marți seară, un șofer care se urcase la volan aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

IJP Prahova a anunțat că marți, în jurul orei 21.00, pe Șoseaua Vestului din Ploiești, la volanul unui autoturism a fost identificat un bărbat de 21 de ani care, în urma efectuării testării cu aparatul Drugtest, a avut rezultat pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

Foto ilustrație