- Începând din această săptămână, CFR Călători a redistribuit vagoanele bar-bistro și bar în compunerea altor trenuri.
- Ce poți mânca și cât costă meniurile în vagoanele bar și restaurant.
Lista trenurilor în compunerea cărora au fost introduse vagoanele bar de tip BR seria 89 87 (jumătate vagon de clasa a 2-a, jumătate bar):
Trenuri spre și dinspre Moldova
IC 551 București Nord 6:28 Suceava 12:33
IC 558 Suceava 16:30 București Nord 22:53
IC 553 București Nord 17:25 Iași 23:52. Sucevenii au vagonul la dispoziție până la Pașcani.
IC 552 Iași 5:09 București Nord 11:47. Cei din Suceava se pot duce la vagon bar începând cu stația Pașcani.
București-Sibiu și retur
IR 1621 București Nord 9:45 Sibiu 15:25
IR 1622 Sibiu 16:33 București Nord 22:35
Trenuri spre și dinspre litoral
IC 538 Brașov 6:49 București Nord 9:04 – 9:19 Constanța 11:20
IC 536 Constanța 17:22 București Nord 19:24 – 19:47 Brașov 22:05
IR 1585 București Nord 12:30 Constanța 14:54
IR 1588 Constanța 16:30 București Nord 18:51
Acestea au rămas la fel ca la redistribuirea din data de 15 septembrie, precizează Club Feroviar.
Ce poți servi la vagoanele bar de tip BR
Vagoanele BR sunt vagoane de clasa a 2-a, în care jumătate sunt scaune pentru călători, iar cealaltă jumătate este amenajată ca vagon bar. Nu poți mânca friptură, ca la vagonul bar-bistro, dar poți fi servit cu un sendviș cald sau niște chipsuri, poți bea o cafea, un suc, o bere sau o sticlă de vin.
Vagoanele bar-bistro se mută pe ruta București-Cluj Napoca și retur
Cele două vagoane bar-bistro aflate în serviciul comercial la CFR Călători rămân în compunerea perechii de trenuri Intercity „Avram Iancu” 531/532. Ele nu vor mai avea însă ca destinație/origine stația Arad, ci Cluj-Napoca. Trenurile circulă după următorul program:
IC 531 București Nord 12:21 Cluj-Napoca la 21:15. Cei care merg la Arad au la dispoziție vagonul bar-bistro până la Teiuș (ora 19:22).
IC 532 Cluj-Napoca 8:00 București Nord 6:56. Cei sosiți de la Arad cu grupa de vagoane IC 522 se pot duce la vagonul bar-bistro de la stația Teiuș (plecare 10:11).
Încă un vagon bar-bistro se pregătește să intre în circulație
Săptămâna trecută CFR Călători a primit de la Remarul 16 Februarie al treilea vagon bar-bistro modernizat.
El a fost dus în Revizia de Vagoane Grivița din nordul Bucureștiului și se așteaptă obținerea avizului sanitar-veterinar pentru a fi băgat în compunerea unui tren, au declarat pentru Club Feroviar surse din cadrul operatorului de stat.
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, CFR Călători a derulat un contract de modernizare a vagoanelor cu Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca (reparator de material rulant deținut de Călin Mitică), pentru modernizarea a 30 de vagoane de clasa I și a 10 vagoane bar-bistro.
Meniul de la vagoanele bar-bistro
La vagoanele bar-bistro seria 89-70, modernizate la Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca meniul este mult mai variat decât la vagoanele bar de tip BR. Poți mânca o friptură, cârnați sau un cașcaval pane cu garnitură de cartofi prăjiți (naturali, nu congelați) și salată de sezon sau de murături.
Doar șapte „cârciumi pe roți” în serviciu la CFR Călători
Potrivit datelor furnizate recent de CFR Călători la solicitarea Club Feroviar, sunt utilizate efectiv șapte vagoane de alimentație publică: cinci BR și două bar-bistro.
Restul parcului se află într-un amplu proces de modernizare. Pentru șapte dintre cele zece vagoane 89-70 lucrările sunt incluse în programele naționale de investiții. Pentru celelalte 15 vagoane din seria 89-87, au fost încheiate acorduri-cadru în vederea modernizării. CFR Călători spune că acestea vor reveni în compunerea trenurilor după finalizarea lucrărilor.
Operatorul ceh České dráhy are 73 de vagoane restaurant și bistro apte de circulație, iar ungurii de la MÁV dispun de 61 asemenea vehicule, dintre care 42 sunt operaționale, mai relatează sursa citată.
Foto: Club Feroviar




