- Petrotel, una dintre cele patru entități deținute de Lukoil în România, se declară pregătită să reia rafinarea.
- Compania și-a suspendat activitatea în urmă cu aproape 13 luni, ca urmare a efectelor sancțiunilor internaționale și a intrat în insolvență în urmă cu două luni și jumătate.
Rafinăria Petrotel-Lukoil este pregătită să înceapă procesul de repornire efectivă, după o lună în care echipele tehnice au lucrat intens la verificarea și pregătirea instalațiilor. Compania a informat Ministerul Energiei că un transport de țiței este programat să ajungă în Portul Constanța până la 20 noiembrie 2026 și consideră că următoarea perioadă este importantă pentru coordonarea operațională cu Oil Terminal și CONPET pentru ca acest transport să ajungă în siguranță la rafinărie, titrează Mediafax.
Petrotel, oprită de anul trecut
Rafinăria Petrotel este a treia cea mai mare unitate de rafinare din țară, cu o cotă de 20% la nivel național. Compania a rămas oprită după lucrările de mentenanță încheiate în octombrie anul trecut. Este una dintre cele patru entități deținute de gigantul rus care se află sub supravegherea extinsă a statului român.
Aceasta este succesoarea Rafinăriei Româno-Americane, constituită în 1904 la inițiativa consorțiului Standard Oil din New Jersey, și cumpărată de Lukoil pe 12 iunie 1998.
Rafinăria Petrotel-Lukoil – Datorii de 1,5 miliarde de lei
Rafinăria Petrotel-Lukoil are datorii de peste 1,5 miliarde de lei, valoare verificată și admisă de instanță, conform tabelului preliminar al creanțelor publicat, marți, în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), așa cum a dispus instanța Tribunalului Prahova pe 26 august, când a admis cererea debitoarei de intrare în insolvență.
Insolvența a fost considerată unica soluție de protejare a activelor rafinăriei, pe fondul datoriilor acumulate din cauza închiderii producției, pentru păstrarea forței de muncă și în eventualitatea găsirii unei variante care să permită repornirea rafinării fără a intra sub incidența sancțiunilor internaționale.
Gata de relansare
Dan Dănulescu, inginer-șef în cadrul Petrotel Lukoil, afirmă că primul pas pentru relansarea activității rafinăriei este complet. A fost pornit CET-ul, instalațiile sunt revizuite și recalibrate în parametri, iar obiectivul curent este ca repornirea integrală să înceapă înainte de venirea perioadei de îngheț.
CITEȘTE ȘI: ANAF preia conducerea comitetului creditorilor Petrotel Lukoil. La cât se ridică datoriile rafinăriei




