Protest față de modul în care Polițeanu conduce relația cu Consiliul Local Ploiești. Apostolache: „Este lipsă de respect”

Mihai Apostolache
  • Consilierul local Mihai Apostolache critică modul în care primarul Mihai Polițeanu gestionează relația cu Consiliul Local Ploiești, reclamând, printre altele, transmiterea cu întârziere a documentelor necesare analizării proiectelor.
  • Apostolache propune reguli mai clare pentru organizarea ședințelor și avertizează că aleșii locali nu pot fi puși în situația de a vota documente pe care nu au avut timp să le studieze.

Consilierul local Mihai Apostolache a transmis un protest public față de modul în care primarul Mihai Polițeanu organizează ședințele Consiliului Local Ploiești și comunică documentele aferente proiectelor de hotărâre. Acesta reclamă convocarea unor ședințe extraordinare fără o justificare reală a urgenței, transmiterea tardivă a documentațiilor și întârzierile repetate la începerea întrunirilor. „A devenit o practică a actualului primar al municipiului Ploiești să convoace ședințe extraordinare ale consiliului local în care anumite puncte de pe ordinea de zi nu își justifică urgența sau să trimită consilierilor locali întreaga documentație cu foarte puțin timp înaintea întrunirii deliberativului local”, susține Mihai Apostolache.

Acesta atrage atenția că proiectele de hotărâre au efecte directe asupra comunității, iar consilierii locali trebuie să aibă la dispoziție suficient timp pentru examinarea documentelor înainte de a vota.

 

„Consilierii nu pot vota în necunoștință de cauză”

Mihai Apostolache consideră că responsabilitatea aleșilor locali nu poate fi separată de timpul și condițiile pe care aceștia le au la dispoziție pentru analizarea proiectelor. „Organizarea defectuoasă din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești se răsfrânge atât asupra relației dintre executiv și deliberativ, cât și, implicit, asupra întregii comunități locale. Fiecare proiect de hotărâre are implicații directe asupra cetățenilor și administrației, motiv pentru care este imperativ să existe timpul necesar pentru o analiză temeinică. Consilierii locali nu pot vota în necunoștință de cauză, deoarece votul exprimat poate atrage după sine răspunderea în diversele ei forme prevăzute de Codul administrativ. Primarul inițiază proiectele, însă consilierii locali sunt cei care le votează și răspund pentru manifestarea lor de voință”, a transmis consilierul local.

O altă nemulțumire vizează întârzierile dintre ora anunțată pentru începerea ședințelor și momentul în care acestea au loc efectiv. Apostolache consideră că această practică reprezintă o lipsă de respect față de reprezentanții comunității locale.

 

Critici privind aparatul administrativ al Primăriei

Consilierul local pune întârzierile în transmiterea documentelor în legătură și cu resursele administrative de care beneficiază primarul. Potrivit acestuia, aparatul de specialitate al Primăriei Ploiești are 244 de angajați, la care se adaugă șase consilieri personali, un administrator public și doi viceprimari.

„În ciuda întregului sprijin administrativ și tehnic de care beneficiază executivul, primarul nu reușește să asigure transmiterea la timp a materialelor de ședință către consilierii locali, care sunt nevoiți să analizeze singuri, într-un timp foarte scurt, multă informație”, afirmă Mihai Apostolache.

 

Ce schimbări propune consilierul local

Pentru îmbunătățirea relației instituționale dintre executiv și deliberativ, Apostolache propune patru măsuri concrete:

– Limitarea ședințelor extraordinare și a celor convocate „de îndată” la situațiile reale de urgență sau forță majoră, în condițiile prevăzute de Codul administrativ.

– Transmiterea din timp a proiectelor de hotărâre, referatelor de aprobare, rapoartelor de specialitate și anexelor, astfel încât consilierii să le poată analiza înaintea ședințelor comisiilor și a plenului.

– Stabilirea, de comun acord între executiv și grupurile politice, a unui calendar al ședințelor Consiliului Local.

– Respectarea orei de începere anunțate în convocator.

Citește și Primăria Ploiești alocă 410.000 de lei pentru spectacolele de Crăciun și Revelion. Primarul Polițeanu și PSD s-au contrat în ședința Consiliului Local