- Reprezentanții Universității „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad au decis să treacă toate cursurile şi seminariile în online, cu mici excepţii.
- Măsura este menită să reducă maxim facturile la energie și utilităţi, fiind valabilă până în ianuarie.
Studenţii au fost notificaţi de către profesori că toate clădirile, cu excepţia celei a Facultăţii de Teologie, vor fi închise în următoarele două luni.
Soluția online pentru facturi tot mai mari
Contactat de Agerpres, rectorul UAV, Ramona Lile, a confirmat măsura şi a spus că este necesară pentru reducerea cheltuielilor, în contextul în care bugetul universităţii este tot mai mic.
„Împreună cu Consiliul de Administraţie şi Senatul Universităţii, am luat decizia de a intra, pentru o perioadă de timp, în online, pentru a aduce economii la tot ce înseamnă facturi de utilităţi. Din păcate, având în vedere subfinanţarea de care universităţile din ţară se plâng, încercăm să reducem cât se poate cheltuielile, astfel încât să ne putem încadra în bugetul pe care Ministerul Educaţiei îl aprobă”, a spus Ramona Lile.
Rectorul a precizat că universitatea are peste 7.000 de studenţi şi aproape toţi vor fi afectaţi de decizie, „cu mici excepţii”, cum ar fi cei de la Educaţie Fizică şi Sport, care vor face anumite activităţi în sala de sport.
CITEȘTE ȘI: Parteneriat între Curtea de Apel Ploiești și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești




