Târgul Toamnei se mută anul acesta la Hipodrom. Vezi motivul

hipodromAutorităţile ploieştene au decis să mute în acest an Festivalul Toamnei, din cauza lucrărilor care se derulează în prezent în centrul Ploieştiului, pentru modernizarea căii de rulare a tramvaielor. 

Găzduit, până acum, în parcarea de pe strada Griviţei, lângă Hale, evenimentul urmează să se deruleze în acest an la Hipodromul Ploieşti.

Sărbătoarea se va desfăşura în perioada 26-28 septembrie, unde va fi amenajată o scenă pentru spectacole, alături de spaţii dedicate meşteşugarilor şi producătorilor autohtoni şi zone pentru terase.

În acest timp, conducerea Hale şi Pieţe a anunțat că intenţionează să înceapă lucrările pentru modernizarea platoului cu tarabe, ceea ce ar fi creat şi mai multe probleme de trafic în zonă.