concurs posturi ijp prahova
Categorie: Actual

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a scos la concurs în această perioadă trei locuri de muncă pentru o perioadă nedeterminată.

Posturile sunt disponibile în cadrul Serviciului Logistic.

• Un post de maistru (electromecanic auto) în cadrul Serviciului Logistic.
• Un post de fochist în cadrul Compartimentului Administrare Patrimoniu Imobiliar și Intendență.
• Un post de magaziner în cadrul Compartimentului Administrare Patrimoniu Imobiliar și Intendență- Compartimentul Popotă.

Înscrierea candidaţilor se va face personal, la sediul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, strada Vasile Lupu nr. 60, județul Prahova, în perioada 26.01.2022 - 09.02.2022, inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 12.00 și 13.00 – 15.00, în zilele lucrătoare.

Atenţie! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poştă, prin orice alte mijloace sau de către o altă persoană în afara candidatului, astfel că nu vor fi luate în considerare cererile de înscriere transmise în orice altă modalitate decât personal.

Depunerea dosarelor de înscriere la concurs/examen:
- până la data de 09.02.2022, inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 12.00 și 13.00 – 15.00, în zilele lucrătoare – înscrierea candidaţilor;
- până la data de 07.03.2022, ora 15.00 - termen de completare a dosarelor cu fişa de aptitudine în muncă, însoţită de documentele ce au stat la baza eliberării acesteia.

Concursurile/examenele se vor desfăşura în perioada 10.02.2022 – 16.03.2022, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, strada Vasile Lupu nr. 60, județul Prahova şi vor consta în trei etape succesive:
1.Selecţia dosarelor de concurs;
2. Proba scrisă;
3. Proba interviu.

Relații suplimentare se pot obține de la sediul inspectoratului, conform datelor de mai sus, dar și de pe pagina de internet a Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, secțiunea Carieră-Posturi scoase la concurs.

VEZI ȘI: Un nou concurs pentru directori de școli și grădinițe, în Prahova. Lista posturilor vacante

 

 

 

Back To Top