Două accidente cu victime, în decurs de câteva minute, marți dimineață, în Prahova

masina politie inscriptionata

Trei persoane au fost rănite, marți dimineață, în două accidente rutiere petrecute în jurul orei 8.00, pe drumuri din Prahova.

Primul eveniment a fost un autoaccident rutier care a avut loc pe DC 44A, la Măgurele. Un autoturism a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. Șoferița, de 48 de ani, a fost transportată la spital.

La scurt timp după acesta, Poliția a anunțat că și pe DN 1A, la Cocorăștii Colț, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, de 35, respectiv 57 de ani.

În niciunul dintre evenimente nu au fost implicați șoferi care consumaseră băuturi alcoolice.

Foto ilustrație