Mașină lovită de tren la Boldești-Scăeni. Două persoane se aflau în autoturism

mașină lovită de tren
  • Un autoturism cu doi ocupanți la bord a fost lovit de un tren de călători, în urmă cu puțin timp, la o trecere la nivel cu calea ferată, în Boldești-Scăeni.

Persoanele din mașina lovită de tren s-au autoevacuat la timp, nefiind rănite. Acestea au nevoie totuși de asistență medicală, deoarece au suferit atacuri de panică.

Potrivit ISU Prahova, trenul transporta aproximativ 100 de călători. Niciunul dintre pasageri nu necesită îngrijiri medicale.

Citiți și: Accident feroviar în Prahova. Șoferul dubei lovite de tren a rămas încarcerat

La fața locului se află pompieri cu autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Foto: INFO TRAFIC PRAHOVA