- Un bărbat este în stare gravă în urma unui accident produs marți după-amiază pe raza comunei Măneciu.
Bărbatul a fost rănit într-un accident de ATV produs la Cheia.
„La fața locului au fost mobilizate o ambulanță SMURD, ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova. La locul intervenției a aterizat și elicopterul SMURD Brașov.
Conducătorul ATV-ului, bărbat în vârstă de 48 ani, se află în stare de inconștiență. Cadrele medicale și paramedicale depun eforturi pentru salvarea acestuia”, anunță ISU Prahova.
Update. Victima a fost preluată de elicopter și transportată la spital.
Citiți și: Accident de ATV, la Bertea. Un tânăr de 22 de ani este preluat de elicopterul SMURD
Foto ilustrație




