- Instanța a decis ca bărbații acuzați de sechestrarea și agresarea unui tânăr de 25 de ani, la Ploiești, au fost trimiși în arest la domiciliu.
- Hotărârea instanței nu este definitivă.
Justițiarul din Berceni va fi cercetat în arest la domiciliu. La fel și cel de-al doilea bărbat acuzat, ca și acesta, de o agresiune comisă la Ploiești, pe 31 august.
„La data de 20 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile”, a anunțat IJP Prahova.
Ieri, cei doi au fost reținuți în urma perchezițiilor și audierilor derulate în acest dosar.
Citiți și: Justițiarul din Berceni, reținut la Ploiești, într-un dosar de violențe și lipsire de libertate - VIDEO LINK
„Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 31 august 2026, în jurul orei 00:00, cei doi bărbați ar fi pus la cale un plan pentru a surprinde un tânăr, de 25 ani, în contextul unei întâlniri organizate sub pretextul interacțiunii acestuia cu o minoră, de 16 ani, pe raza municipiului Ploiești.
Ulterior, cei doi ar fi blocat cu autoturismele căile de ieșire ale persoanei vătămate, ar fi scos-o cu forța din autoturismul pe care îl conducea și i-ar fi restricționat libertatea de mișcare. De asemenea, aceștia ar fi agresat-o fizic, lovind-o în mod repetat cu pumnii și picioarele.
În vederea documentării activității infracționale și a depistării persoanelor cercetate, la data de 19 octombrie 2026, polițiștii au desfășurat activități investigativ-operative în municipiul București”, preciza IJP Prahova acum câteva ore.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană