Te duci la ghișeu cu buletinul electronic. Dacă acolo nu-ți poate fi citită adresa de pe cip, scoți din buzunar hârtia care dovedește unde locuiești. Statul îți știe deja adresa, o are undeva într-un registru, acum a pus-o și pe cip. Însă tot trebuie să o plimbi între instituții sub forma unui print A4. Cu administrația asta vrem să regionalizăm România.
Cine plătește drumurile?
Înainte să aflu câte județe se desființează, vreau să știu ce se întâmplă cu adresa mea a doua zi după „regionalizare”. Cine o actualizează în evidența populației, la fisc și în registrele primăriei? Cine se asigură că toate instituțiile lucrează cu aceleași date?
Tehnic, adresa de pe cartea electronică de identitate poate fi actualizată fără emiterea unui card nou. Există și aplicații pentru citirea ei, și certificat electronic de domiciliu. Tocmai de aceea, cetățeanul are tot dreptul să ceară ca aceste soluții să funcționeze până la ultimul ghișeu de la țară.
Ce face omul dacă, după reorganizare, într-un sistem figurează într-un județ, iar în altul în altă parte? Își mai ia o zi liberă ca să explice instituțiilor pocinogul? Mai depune o cerere, mai aduce o dovadă, mai pierde o zi? Cât îl costă pe cetățean? Cine răspunde când sistemele nu se înțeleg între ele?
Socoteala mandatelor
A fost adusă în discuție și formula cu opt regiuni sau cu două județe păstrate distinct, Harghita și Covasna. O propunere care trebuie judecată după consecințe, cu aceeași seriozitate cu care ar trebui analizată orice variantă de reorganizare.
La recensământul din 2021, puțin peste un milion de persoane s-au declarat maghiare în România. Sunt oameni ale căror comunități, servicii și posibilități de reprezentare trebuie luate în calcul atunci când se desenează o hartă nouă.
Orice variantă care ar împărți comunități maghiare între regiuni și le-ar dilua reprezentarea trebuie explicată și justificată public. Ce câștigă oamenii? Cum vor participa la deciziile care îi privesc? Ce garanții au că granițele administrative sunt stabilite cu bună-credință?
Dacă socoteala începe cu mandatele pe care speră să le obțină un partid la următoarele alegeri, demersul devine profund nedrept.
Iar dacă oamenii ajung să creadă că noua hartă urmărește să le slăbească vocea, politicienii vor alimenta singuri revendicările de autonomie teritorială și tensiunile din jurul lor. Costul unei asemenea improvizații se poate întinde asupra întregii societăți.
Oamenii în prim plan. Nu interesul politic.
Eu aș judeca regionalizarea după cât de repede ajung oamenii la serviciile publice de care au nevoie, după investițiile duse până la capăt și după cum funcționează bugetele noilor administrații. Aș vrea să văd câți bani rămân după ce plătim reorganizarea și ce se îmbunătățește efectiv în viața omului de rând.
România are nevoie de administrații capabile să coordoneze infrastructura, transportul și proiectele de dezvoltare care depășesc granița unei localități. O reorganizare bine pregătită poate ajuta la folosirea fondurilor europene și la realizarea unor investiții mai bune. Beneficiile trebuie să ajungă la oameni, indiferent de etnie și de opțiunile politice.
Dacă gândim mic, după interesul electoral al fiecărui partid, se va alege praful.
Vor rămâne drumurile mai lungi, administrații în haos și comunități puse să se certe pentru hărți desenate la București de niște șmecheri aflați vremelnic la butoanele Puterii. Statul român e deja șvaițer. Dacă îl mai tăiem o dată fără cap, îl facem pulbere. (Sebastian Ignat)




