actiune rutieră
Categorie: Știri locale
  • Polițiștii prahoveni au organizat o acțiune de amploare, pe linie rutieră, vineri dimineață, pe raza localităților Urlați, Mizil, Apostolache, Fulga și Ciorani.
  • Pe durata verificărilor, au aplicat nu mai puțin de 49 de sancțiuni.

Acțiunea, care a avut loc în intervalul 06:30–09:30, a fost derulată de polițiștii de la Rutieră, alături de cei din cadrul Poliției Orașului Urlați, Poliției Orașului Mizil, Secției de Poliție Rurală nr. 1 Apostolache și Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ciorani.

„Activitățile au avut loc pe raza localităților Urlați, Mizil, Apostolache, Fulga și Ciorani, vizând prevenirea și combaterea abaterilor de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, precum și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 pentru abateri săvârșite de conducătorii de biciclete, 2 dintre acestea pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice”, a informat IJP Prahova într-un bilanț publicat în cursul zilei de vineri.

Oamenii legii au aplicat două sancțiuni contravenționale și pentru persoane care nu purtau centura de siguranță, iar alte două pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În cadrul aceleiași acțiuni a fost amendat un pieton, iar 13 amenzi au fost date pentru diverse alte abateri de la legislația rutieră.

„Totodată, ca măsură tehnico-administrativă, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, în urma depistării unor conducători auto care se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au depistat, pe raza orașului Urlați, un bărbat în vârstă de 46 de ani care conducea un autoturism. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere i-a fost reținut, fiind dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, în aceeași localitate, polițiștii au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 47 de ani, care, în urma testării cu aparatul etilotest, a prezentat o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere i-a fost reținut, fiind dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, au mai precizat reprezentanții IJP Prahova.

Citiți și: Acțiune rutieră în derulare, joi, la Ploiești. Polițiștii urmăresc prevenirea accidentelor cu pietoni

Foto: IJP Prahova

Back To Top