- Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, de astăzi, se vor înregistra precipitații moderate în majoritatea regiunilor.
- În zonele montane va ninge.
Informarea meteo emisă luni de ANM este valabilă până miercuri, la ora 12.00. Vremea devine capricioasă întâi la munte, unde este de așteptat ca în următoarele ore să se depună un strat nou de zăpadă, de 5 până la 15 cm.
„Luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitații moderate cantitativ (izolat se vor acumula 10...20 l/mp) sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m, treptat vor predomina lapovița și ninsoarea, astfel se va depune strat de zăpadă de 5...8 cm, iar mai ales în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali de 10...15 cm.
Pe parcursul zilei de marți (27 octombrie), ploile vor fi moderate cantitativ în sudul și estul teritoriului precum și în zona Carpaților de Curbură și se vor acumula cantități de apă de 10...15 l/mp și izolat de peste 20...30 l/mp. La altitudini de peste 1700 m, în special în Carpații Meridionali temporar vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și va continua să se depună strat de zăpadă în general de 3...5 cm.
Temporar vor fi intensificări ale vântului, luni îndeosebi în vestul și sudul Olteniei și în sudul Transilvaniei, iar marți în sudul și centrul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și în Dobrogea, cu rafale în general de 40...50 km/h și de peste 60...70 km/h pe crestele montane.
În intervalul menționat, în județele Tulcea, Constanța, Călărași, Ialomița și Giurgiu vor fi ploi însemnate cantitativ. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de 40 l/mp.
În intervalul menționat, în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h”, au precizat meteorologii.
Pentru marți a fost emis și un cod galben, valabil în sud-estul țării, unde se vor înregistra cantități importante de precipitații, iar vântu va atinge, la rafală, până la 70 km/oră, au mai precizat reprezentanții ANM.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană