arbori
Categorie: Știri locale
  • Satul Cărbunari, din comuna prahoveană Poienarii Burchii, va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, o acțiune de amploare prin care organizatorii vor să stabilească un record mondial Guinness pentru cei mai mulți oameni care plantează arbori simultan.
  • Peste 3.000 de persoane s-au înscris deja la evenimentul „Pădurea Prieteniei”, iar obiectivul întregii zile este plantarea a 35.000 de puieți.

Prahova va fi, sâmbătă, 7 noiembrie, gazda unei tentative de record mondial Guinness. Peste 3.000 de persoane s-au înscris deja la evenimentul „Pădurea Prieteniei”, organizat în satul Cărbunari, comuna Poienarii Burchii, unde voluntari din diferite zone ale țării vor încerca să stabilească recordul pentru cel mai mare număr de oameni care plantează arbori simultan.

Acțiunea îi va reuni pe participanți în jurul unui obiectiv comun: plantarea de copaci și crearea unei noi păduri. Dincolo de tentativa de a intra în Cartea Recordurilor, organizatorii își propun să transforme evenimentul într-o întâlnire a oamenilor care vor să petreacă o zi în natură și să contribuie la un proiect de mediu.

Recordul pe care organizatorii vor să îl depășească este de 2.055 de persoane care plantează copaci în același timp. Performanța a fost stabilită în India, la Lucknow, pe 9 iulie 2025, iar categoria oficială Guinness World Records se numește „Most people planting trees simultaneously”.

Momentul decisiv

Tentativa de record va avea loc în intervalul 10:30–11:30. Organizatorii pregătesc aproximativ 3.000 de participanți, fiecare urmând să planteze câte un puiet în același interval de timp. La eveniment va fi prezent și un arbitru oficial Guinness World Records, care va verifica respectarea regulilor și va valida rezultatul. Obiectivul zilei nu se limitează însă la stabilirea recordului. Organizatorii și-au propus să planteze în total 35.000 de puieți, iar voluntarii vor continua lucrările și după încheierea intervalului oficial al tentativei.

Participanții vor primi apă și gustări pe parcursul zilei, iar la prânz va fi oferită o masă caldă, cu fasole și cârnați. Este pregătită și o variantă vegetariană. Programul se va încheia cu un concert de taraf, între orele 14:00 și 15:00.

Universități și licee implicate

Mobilizarea pentru „Pădurea Prieteniei” reunește peste 50 de companii, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cinci universități și trei licee silvice.

Printre instituțiile de învățământ implicate se numără Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea din București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Academia de Studii Economice din București și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. La acțiune participă și licee silvice din Brașov, Brănești și Câmpina.

Participare gratuită

Cei care vor să ia parte la eveniment pot participa gratuit, însă trebuie să se înscrie în prealabil pe site-ul oficial al organizatorilor. Locația este satul Cărbunari, comuna Poienarii Burchii, județul Prahova. Participanții pot ajunge cu mașinile personale sau pot folosi autocarele gratuite puse la dispoziție de organizatori din București. Pentru transportul cu autocarul este necesară rezervarea unui loc, în limita disponibilității.

Nu este nevoie de experiență anterioară în plantarea arborilor. Organizatorii asigură uneltele, mănușile și îndrumarea necesară, iar voluntarii sunt sfătuiți să vină cu bocanci sau încălțăminte rezistentă, potrivită pentru teren, și haine groase, adecvate unei zile de noiembrie petrecute în aer liber.

Citește și Festivalul RobotiKa 4.0 aduce două zile de tehnologie, robotică și inovație la Ploiești

Back To Top