Suspecți de furt reținuți de polițiștii din Blejoi, după perchezițiile de miercuri

percheziție dosar furt

Trei persoane au fost reținute în legătură cu un furt comis dintr-o societate comercială din Prahova. Prejudiciul este estimat la 10.000 de lei. Printre bănuiți se află și un minor.

Persoanele sunt bănuite că, în perioada iulie – octombrie, ar fi sustras mai multe bunuri din incinta societății comerciale. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 10.000 de lei.

Citiți și: Percheziție în București într-un dosar de furt din Ploiești. Prejudiciul este estimat la 10.000 de lei

O percheziție în legătură cu această speță a fost derulată în cadrul Operațiunii Jupiter. Anchetatorii au descins, miercuri, la o adresă din București. Inițial, în baza probatoriului, au fost reținuți doi suspecți, de 16 ani și 57 de ani. Joi, aceștia au fost plasați sub control judiciar, pentru 60 de zile.

În aceeași zi, un al treilea suspect a fost depistat în Capitală. Este vorba despre un tânăr de 29 de ani, care de asemenea a fost reținut. Bănuitul va fi prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Cei trei sunt cercetați penal pentru furt calificat și complicitate la furt calificat în formă continuată.